Clujenii de la Endava se despart de colegii lor de la București. Divizie vândută la Worldpay

Clujenii de la Endava se despart de colegii lor de la București. Divizie vândută la Worldpay
Divizia fintech a britanicilor de la Endava a fost vândută

Grupul Endava a anunțat vânzarea către Worldpay a diviziei fintech, care are 138 de angajați în capitala României.

“La solicitarea Worldpay, Endava a agreat să permită exercitarea timpurie a opțiunii, a cărei scadență era septembrie 2019. Tranzacția urmează sa se finalizeze în primul trimestru al anului fiscal 2020 și necesită aprobarea autorităților de reglementare din România.

Prețul agregat al tranzacției se situează în intervalul menționat în rapoartele depuse la Securities Exchange Commission. Endava a acceptat să furnizeze către Worldpay anumite servicii de tranziție în cadrul acordului existent între cele două părți, care va rămâne în vigoare și după finalizarea vânzării diviziei de fintech.

Relația dintre cele două companii este consolidată prin volumul angajamentelor curente, precum și prin oportunitatea de extindere a colaborării în SUA. Acum 291 de angajați ai Endava lucrează pe proiectele Worldpay, în plus față de cei 138 de angajați din divizia fintech”, conform reprezentanților Endava.

VEZI Companiile clujene care dau cele mai mari salarii

Ca urmare a cererii crescute de expertiză în cloud din partea clienților, începând cu 1 iunie Endava și-a mărit echipa cu 32 de specialiști în țara noastră. Endava România, cu sediul la Cluj, vrea să își dezvolte capabilitățile de implementare de soluții digitale în acest domeniu.

Endava este o companie de servicii informatice, cu 18 ani de experienţă în domeniu, lucrând cu unele dintre cele mai cunoscute branduri în industrii ca cea financiară, asigurări, telecomunicaţii, media şi tehnologie, retail şi bunuri de consum. Soluțiile sale sunt Digital Evolution, Agile Transformation, Automation.

Endava are 5.573 de angajați în sediile sale din America de Nord, Europa de Vest și centre de livrare în România, Moldova, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Argentina, Uruguay, Venezuela și Columbia. În România principalii competitori pe segmentul de realizare a softului la comandă sunt Oracle (5,19% cotă de piață), IBM (4,57%), Ericsson (3,74%), Endava (1,94%) și Atos (1,72%), conform portalului financiar Termene.ro.

Loading...
Comenteaza