Clujul, cea mai productivă zonă imobiliară din țară pentru rețeaua RE/MAX

Clujul, cea mai productivă zonă imobiliară din țară pentru rețeaua RE/MAX

2.500 de tranzacții imobiliare, în valoare de 155 de milioane de euro, majoritatea în zona Clujului, a intermediat anul trecut filiala din România a liderului mondial în real-estate.

Valoarea comisioanelor încasate în 2018 din intermedierile imobiliare s-a situat la 3 milioane de euro, în creștere cu 50% față de anul precedent. Rețeaua locală a încheiat anul cu 42 de birouri francizate și 350 de membri.

„Luând în calcul evoluția constant ascendentă a business-ului, investițiile continue în educație și tehnologie și tendințele actuale ale pieței în care activăm, estimăm pentru acest an o creștere de 40% a comisioanelor încasate, precum și a numărului de francize și agenți”, a declarat Răzvan Cuc, președintele RE/MAX România.

Topul orașelor cu cele mai multe tranzacții este condus de Cluj-Napoca, urmat de Sibiu și de Arad. În Sibiu a avut loc și cea mai mare tranzacție imobiliară, vânzarea unui spațiu industrial de 2,5 milioane de euro, urmată de vânzarea unui teren în Cluj, de 2 milioane, și de hală industrială în Sibiu, de 1,6 milioane.

Segmentul de închirieri a cunoscut o evoluție pozitivă, cea mai importantă tranzacție fiind o proprietate industrială din Brașov, ce a generat un comision de 50.000 de euro. În zona de închirieri rezidențiale s-au realizat tranzacții cu valori ale comisioanelor ce au depășit 10.000 de euro în unele cazuri (închirierea unei vile istorice de protocol din București).

În ceea ce privește tipul de proprietăți tranzacționate, 81% au fost pe segmentul rezidențial, 7% au reprezentat tranzacțiile de terenuri, restul de 12% fiind acoperit de segmentele office, comercial și industrial. 65% dintre tranzacțiile realizate au fost vânzări. 

RE/MAX mizează anul acesta pe o evoluție pozitivă a business-ului, respectiv o creștere de 40% în toate direcțiile de dezvoltare. Până la finele lui 2019, compania se așteaptă la o valoare a comisioanelor de 4,2 milioane de euro, 55 de birouri francizate, respectiv 500 de membri.

Grupul înființat în 1973 la Denver (SUA) are 125.000 de agenți afiliați în 7.000 de birouri din 100 de state. În Europa, este prezent în 38 de țări, cu 2.000 birouri și 23.000 de agenți.

Loading...
Comenteaza