Clujul este în topul ipotecilor din România. Nu și la vânzări de imobile

Clujul este în topul ipotecilor din România. Nu și la vânzări de imobile

Județul Cluj ocupă locul doi pe țară în privința numărului de ipoteci încheiate în ultima lună de vară. Bucureștiul are de trei ori mai multe, conform datelor Oficiului Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

La nivelul întregii țări, în luna august au fost vândute 40.576 de imobile. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în cea de-a opta lună a acestui an este cu 16.410 mai mic față de luna august 2017.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna august 2018, în București – 6.381, Ilfov – 2.495 și Timiș – 2.432. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Caraș-Severin – 290,  Gorj – 157 și Olt – 138.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna august 2018, a fost de 20.398, cu 2.250 mai mic față de luna august 2017. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 4.756, Cluj – 1.512 și Ilfov – 1.299. La polul opus, se află județele Caraș Severin – 71, Gorj – 64 și Sălaj – 60.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a opta lună din 2018 sunt, potrivit ANCPI, Galați – 549, Timiș – 539 și Dolj – 363.

 
Tranzacții la Cluj (august 2018)
  • Unități individuale                     873
  • Intravilan cu construcții           641
  • Intravilan fără construcții        618
  • Extravilan agricol                       155
  • Extravilan neagricol                   5
Sursa: ANCPI
Loading...
Comenteaza