Clujul, o piață minusculă de birouri față de cea a Bucureștiului

Clujul, o piață minusculă de birouri față de cea a Bucureștiului
Complexul Business Garden, între primele trei mari date recent în folosință în capitală

Cluj-Napoca și Timișoara împreună reușesc să atragă de 10 ori mai puține spații office noi în comparație cu cele date în folosință în capitală.

Al doilea trimestru din 2019 a confirmat interesul sporit pentru închirierea de spații de birouri. La nivel național, în acest interval au fost închiriați 115.000 mp de spații de birouri, însă 88% dintre acestea au fost consemnate în capitala țării

În prima jumătate a anului au fost tranzacționați la nivel național 239.500 mp, în creștere cu 17,6% față de primele șase luni din 2018, când au fost închiriați 203.600 mp, conform statisticilor companiei de consultanță imobiliară JLL.

Tranzacțiile realizate în primul semestru al acestui an reprezintă 60% din volumul total tranzacționat anul trecut, de aproape 400.000 mp. Dacă se va menține ritmul actual și în ultimele două trimestre din an, atunci ar putea fi depășit cu cel puțin 20% nivelul înregistrat în total în 2018.

„Piața de birouri a ajuns la un anumit grad de maturitate. Prezența dezvoltatorilor profesioniști, cu multă experiență și cu strategii adaptate noilor cerințe ale chiriașilor a contribuit la maturizarea pieței. Aceasta se traduce printr-un echilibru între cerere și ofertă și ușoare fluctuații ale gradului de neocupare și la nivelul chiriei medii”, a declarat Marius Șcuta, head of office department la JLL România.

Cererea netă de spații de birouri a crescut în al doilea trimestru cu 43% față de primul trimestru din 2019, la 60.000 mp. Aceasta a reprezentat 52% din volumul tranzacțiilor de închiriere înregistrate în al doilea trimestru. La nivelul primei jumătăți a anului, cererea netă a reprezentat 43% din totalul tranzacționat.

Cei mai mulți dintre chiriașii care au închiriat spații de birouri în al doilea trimestru au provenit din sectorul de IT, sectorul medical și farmaceutic și din sectorul manufacturier.  JLL a înregistrat în trimestrul II cea mai mare cotă de piață la nivel național pe segmentul tranzacțiilor cu spații de birouri, de 30%, tranzacționând 34.000 mp.

Bucureștiul a atras în al doilea trimestru din an cel mai mare volum de tranzacții, 101.500 mp (88% din totalul național), fiind urmat de Cluj-Napoca (6.200 mp), Timișoara (4.000 de metri pătrați) Iași (3.550 mp). Cele mai căutate zone de birouri din capitală au fost în această perioadă Floreasca – Barbu Văcărescu, CBD, Nord-Expoziției și Dimitrie Pompeiu.

În trimestrul al doilea din 2019 au fost livrate în București 3 proiecte de birouri, însumând o suprafață închiriabilă de 85.500 de metri pătrați (acestea sunt Business Garden Bucharest, Timpuri Noi Square 3 și Oregon Park – clădirea C).

În primul trimestru al anului curent au fost livrate clădiri de birouri însumând 92.800 mp. Astfel în prima jumătate a anului stocul de birouri a crescut cu 178.300 mp, reprezentând o majorare cu 6,7% a stocului existent la sfârșitul anului trecut. În primele două trimestre din 2018 erau livrați 28.000 mp. Până la sfârșitul anului curent ar urma să mai fie livrați 155.700 mp. Astfel s-ar ajunge la livrări pe 2019 de 334.000 mp.

”Piața are capacitatea de a absorbi dezvoltările noi, în condițiile în care jumătate din spațiile care au fost livrate sau urmează să fie livrate în acest an sunt ocupate în proporție de peste 50%. Există cereri în piață care au încurajat dezvoltatorii să apese pedala de accelerație în ceea ce privește livrările de proiecte noi, astfel în acest an vedem o dublare a suprafeței de spații noi care ar urma să fie finalizate comparativ cu anul trecut”, a adăugat Marius Șcuta.

JLL este o firmă specializată în servicii profesionale și de management al investițiilor, dedicate domeniului imobiliar. Înregistrând venituri anuale globale de 6,7 miliarde de dolari, JLL activează în 300 de sucursale în 80 de țări și înglobează 80.000 de angajați.

Loading...
Comenteaza