“CNAIR și CFR sunt fabrici de maculatură, nu de infrastructură”. Apel la rezolvarea accesului pe autostradă la Cluj

“CNAIR și CFR sunt fabrici de maculatură, nu de infrastructură”. Apel la rezolvarea accesului pe autostradă la Cluj
Tronsonul Gilău - Nădășelu este acum funcțional, nu și conexiunile la acesta | Foto: API / Alexandru Duma

Marius Bota, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor (MT), susține că productivitatea muncii din instituție și companiile subordonate este o noțiune pe care conducătorii acestora nu  o înțeleg. El a solicitat rezolvarea intersecției drumul național 1 Căpușu cu cel județean care duce la Autostrada Transilvania (A3). 

”În condițiile în care proiectele în execuție și cele în implementare sunt tot mai puține, se continuă angajările pe bandă rulantă și măririle de salarii. Lipsa proiectelor depuse pentru finanțare la Comisia Europeană arată clar faptul că s-a adunat atât de multă incompetență și indolență în cele două companii de infrastructură și în MT încât acestea au ajuns la apogeu.

Se impune o reformare profundă a acestor companii, ce a fost începută în cazul sectorului de drumuri, însă nu a fost dusă la bun sfârșit tocmai pentru a nu fi deranjate unele persoane care își iau salariul degeaba și își bat joc de infrastructura țării consumând bani, salarii și fonduri/credite rambursabile sau nerambursabile, fără a realiza un ritm susținut de dezvoltare și modernizare a infrastructurii, în concordanță cu necesitățile României.

Sper ca în perioada următoare aceste companii și ministerul să fie conduse de oameni care nu au nevoie de calificare la locul de muncă, care cunosc politici publice în domeniul transporturilor și cărora le sunt familiare toate modurile de transport, nu doar unul și pe acela la nivel mediocru, precum în majoritatea situațiilor celor care în ultima perioadă au trecut prin minister și cele două companii.

Sunt întrebări la care nu am primit răspuns pentru că de fapt nu mai există nici măcar dialog. Cel puțin câteva proiecte care sunt deja pregătite, puteau fi demarate și azi să fie în faze avansate de contractare (tronsoanele 2, 3 și 4 ale autostrăzii de pe Valea Oltului”.

Bota a solicitat clarificarea situaţiei nerezolvate a intersecţiei DN1 Căpuşu cu drumul judeţean care duce la autostradă, astfel încât să fie eliminate blocajele din trafic după ce s-a inaugurat pe A3 podul de la Gilău şi tronsonul de autostradă până la Nădăşelu.

“CFR Infrastructură şi Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) sunt nereformate, au o productivitate a muncii scăzută, dar în schimb fac angajări pe bandă rulantă de ani de zile, iar licitaţiile şi kilometrii reabilitaţi de drumuri naţionale şi cale ferată lasă de dorit. Acest lucru este o anomalie dacă stăm să analizăm din punctul de vedere al productivitaţii muncii. Cele două companii sunt, în opinia mea, două "fabrici de maculatură" (nu de infrastructură), iar în ceea ce privesc tronsoanele de autostradă 2, 3 şi 4 de la Piteşti - Sibiu, puteau fi scoase demult la licitaţie”, spune Sorin Bota.
”Este datoria mea să avertizez în toate statele membre, deci implicit şi în România despre riscul pierderii sau dezangajărilor de fonduri şi mai ales în domeniul infrastructurii, având în vedere că sunt lucrări complexe, care durează ani de zile. Trebuie să îmi fac datoria şi să spun că atunci când o ţară riscă să-şi piardă şansa la dezvoltare pentru generaţii întregi”, a menționat comisarul european pentru politică regională Corina Crețu, într-o conferință susținută la Bruxelles.
Loading...
Comenteaza