Diferenţa dintre Germania şi România. Merkel vorbeşte despre criză la trecut, Boc, la prezent

Diferenţa dintre Germania şi România. Merkel vorbeşte despre criză la trecut, Boc, la prezent
Angela Merkel vorbeşte despre criză cu multă detaşare, în timp ce România este în continuare pe tobogan.
Germania şi România sunt colege în UE, dar au realităţi economice diametral opuse. O dovedesc discursurile celor care au economiile celor două ţări în mâinile lor: Angela Merkel, respectiv Emil Boc.

Merkel a vorbit astăzi despre criză ca despre o boală de care Germania s-a lecuit. "Ţinând cont de criza economică şi financiară de anul trecut, este o provocare care cere eforturi în continuare. Europa poate să înfrunte provocările globale", a spus cancelarul Germaniei, în discursul de la UBB, după ce a primit titlul de Doctor Honoris Causa.

În schimb, Emil Boc a făcut cu o săptămână ultima referire la criza economică din care România nu mai iese în urmă. „Guvernul a demarat un amplu proces de reforma a statului, care vine după 20 de ani de politici necorelate, care au dus la un stat greoi şi la dezechilibre structurale. Statul român trebuie schimbat din temelii, nu doar cosmetizat. Această criză economică, dincolo de toate greutăţile pe care le propune, reprezintă o oportunitate pentru a realiza aceste reforme ale politicilor publice”, declara Boc .

România a anunţat anul acesta primul trimestru de creştere economică, după mult timp, dar aceasta este foarte puţin peste zero.

Loading...
Comenteaza