Eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă (proiect)

Eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă (proiect)

Deputatul PNL Robert Sighiartău a anunţat că, alături de alţi colegi liberali, a depus la Parlament proiectul de lege care vizează eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă cu timp parţial precum şi eliminarea supraaccizei la carburanţi.

„Ne ţinem din cuvânt: am început acţiunea pentru schimbarea în bine! Am depus, împreună cu colegi parlamentari PNL, propunerea legislativă care vizează eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă cu timp parţial precum şi eliminarea supraaccizei la carburanţi. Ne vom lupta în comisii şi în plen pentru reuşita acestui proiect reparatoriu şi benefic pentru locurile de muncă, nivelul de trai şi economie”, a scris Robert Sighiartău, pe Facebook.

Acesta i-a îndemnat pe parlamentarii din Opoziţie, UDMR şi minorităţile naţionale să voteze proiectele de lege iniţiate de PNL.

 
 
 
„Îi chemăm alături de noi pe toţi parlamentarii Opoziţiei, pe cei de la UDMR şi din grupul minorităţilor naţionale. Îi chemăm să voteze propunerea noastră legislativă chiar şi pe cei din PSD şi ALDE care realizează, în al treisprezecelea ceas, cât de mult rău au făcut aceste măsuri luate de guvernele PSD-ALDE inclusiv alegătorilor care i-au trimis în Parlament. Semnalul schimbării în bine a fost dat. Hai că se poate!”, a conchis Sighiartău.

Loading...
Comenteaza