Gata de vacanță? Vezi cum stă treaba cu bacșișul pe unde mergi

Gata de vacanță? Vezi cum stă treaba cu bacșișul pe unde mergi

Cei mai mulţi dintre români oferă bacşiş în vacanţă, însă sunt situații sau locuri în care această formă de recompensare poate fi privită ca o insultă.

În lume, cultura bacşişului diferă de la ţară la ţară. Dacă în majoritatea lăsăm între 5 şi 20% din valoarea totală a notei de plată ca ”tip”, în statele arabe, acesta variază de la 5 la 35% din valoarea serviciilor. 

Ţări în care bacşisul se pune pe nota de plată, dar e cuviincios să mai laşi şi peste sunt Italia, Elveţia, Columbia, Egipt, Bolivia, arată un comunicat al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

În Uniunea Europeană, abordarea nu este una unitară. Unele ţări, cum ar fi Spania, Bulgaria,Ungaria, nu au nicio reglementare în legislaţie. Altele, însă, au prevederi în acest scop. Conform startupcafe.ro,  în Germania, Marea Britanie, Cehia, Croaţia, Canada, Turcia, Grecia, Spania, Rusia, Statele Unite ale Americii clientul lasă între 10 şi 20% din nota de plată.

În America, unele state chiar au încercat şi au dat legi care să interzică bacşişul. Cele mai noi reglementări, propuse de Guvernul Trump în 2017, prevăd ca tips-ul să revină angajatorului în totalitate, iar el să decidă împărţirea între personalul de servire si personalul din bucătărie. Acesta poate însa decide şi să îl păstreze, legal. Angajatul are obligaţia să îşi declare veniturile din tips, ce vor fi taxate cu 8%. 

Dacă mergeți în Argentina, Franţa, Brazilia, bacşişul este inclus în notă şi nu se aşteaptă nimic în plus. Sunt și țări în care nu se lasă bacşiş, ca Finlanda, Danemarca, Japonia, Noua Zeelandă, China. Mai mult, în Japonia sau China, această formă de recompensare, de multe ori este privită ca o insultă. În celelalte ţări asiatice (în special în locurile mai turistice) obiceiurile vestice s-au instalat treptat. În multe dintre restaurante apare o taxă de serviciu de până la 10%, dar nu întotdeauna banii ajung la persoana care serveşte. Prin urmare este recomandată o rotunjire a notei în numerar, pentru a mulţumi pentru serviciile de calitate, potrivit motorului de căutare momondo.ro.

 

Loading...
Comenteaza