Imobiliarii au dat drumul şantierelor de lângă lacul din Gheorgheni

Imobiliarii au dat drumul şantierelor de lângă lacul din Gheorgheni
Zona facultăţilor de profil economic şi a complexului comercial Iulius este împânzită de macarale şi de schelete ale unor viitoare clădiri, de 10-11 etaje.

Şantierul pentru unul dintre proiectele de mari dimensiuni de pe piaţa rezidenţială a oraşului este acum în derulare, după ce construcţia a fost suspendată câteva luni.

Riviera Residence, un bloc care va avea 10 etaje şi 91 de apartamente, se află în construcţie în apropiere de Iulius Mall şi de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA).

Acesta a fost unul dintre puţinele imobile de mari dimensiuni demarate de investitori noi la Cluj în 2012, dar a fost blocat în şantier la finalul aceluiaşi an, adică la doar câteva luni de la începerea lucrărilor. Conform informaţiilor din piaţă, proprietarii întâmpinaseră probleme financiare şi erau interesaţi să găsească un partener de finanţare.

Lucrările au fost reluate în decembrie 2013 şi sunt gestionate de acelaşi dezvoltator, I&C Transilvania Construcţii Turda, potrivit responsabililor de proiect. Astfel, investitorul ar fi reuşit să mobilizeze finanţarea pentru reluarea proiectului din Gheorgheni, după valorificarea unor alte proiecte imobiliare, iar în acest moment finalizarea lucrărilor pentru blocul de 91 de apartamente este preconizată pentru vară.

„Recepţia este estimată pentru final de iulie; urmează realizarea finisajelor interioare, în funcţie de ritmul de vânzare şi de cererile proprietarilor, iar în octombrie preconizăm că imobilul va fi locuit", a menţionat Sorin Popa, project manager al Riviera.

Alături de imobilul rezidenţial de 10 etaje, proiectul gândit pentru terenul de lângă mall include o clădire de birouri şi un hotel de 4* de 150 de camere, ce urma să opereze sub un brand internaţional (pentru care fusese pregătit un contract de management cu un lanţ hotelier). Dezvoltatorii nu au însă, deocamdată, un plan de şantier pentru următoarele etape ale ansamblului.

Un alt proiect rezidenţial în zonă aparţine spaniolilor de la Herce, care au demarat în toamna anului trecut lucrările pentru al doilea bloc din ansamblul plănuit în vecinătatea Iulius Mall: un imobil de 144 apartamente.

Conform proiectului anunţat, acesta va avea trei niveluri de subsol, parter şi 11 etaje, urmând a fi terminat în 2016. Grupo Herce a început construirea primului bloc de apartamente (tot de 11 etaje) din cadrul ansamblului în 2008 şi l-a finalizat în 2010, acesta fiind integral vândut, potrivit anunţurilor dezvoltatorilor.

Pe malul lacului din Gheorgheni şi în vecinătatea centrului comercial al ieşenilor de la Iulius Group se ridică un alt proiect imobiliar în aceste luni. Mai precis, o clădire de birouri realizată de acelaşi dezvoltator.

Noul imobil va dispune de o suprafaţă închiriabilă de 10.000 mp şi va fi terminat în a doua parte a anului, potrivit planurilor anunţate. United Business Center Tower, noul imobil demarat de omul de afaceri Iulian Dascălu în zona lacului din Gheorgheni, are şi un prim chiriaş anunţat, chiar dacă şantierul e încă în derulare.

Astfel, şase din cele viitoare 10 etaje şi-au găsit ocupant: o companie deja clientă a Iulius în imobilul de birouri ridicat odată cu centrul comercial, Endava, activă în domeniul informatic. Acum Endava ocupă 1.470 mp în Iulius Business Center, componenta de birouri a complexului Iulius din Gheorgheni. La Cluj, compania mai are închiriate spaţii într-un imobil de pe str. Buftea şi, din octombrie, un etaj în Cluj Business Center - Feleacul), cea mai mare construcţie de birouri livrată în 2013 în oraş.

 

 

Loading...
Comenteaza