În cât timp se vinde un apartament în Cluj-Napoca

În cât timp se vinde un apartament în Cluj-Napoca

Stabilizarea prețurilor crește intervalul de vânzare a apartamentelor scoase pe piaţă.

În intervalul aprilie-iunie 2019, timpul necesar pentru tranzacţionarea unui apartament pe piața clujeană a consemnat o ușoară creștere, ajungând la o medie de 90 de zile (față de 60 de zile în perioada similară a anului trecut. Fenomenul este valabil la nivel național: "Acest fapt trebuie pus în legătură, desigur, cu tendința generală de stabilizare a prețurilor locuințelor. Astfel, într-o piață în care locuințele nu se mai scumpesc în mod alert, cumpărătorii nu se mai simt presați să ia foarte rapid deciziile de achiziție, ci își permit să-și aloce mai mult timp pentru acestea", arată o analiză Imobiliare.ro. 

1.570 de euro/mp util

După un avans de 0,7% față de cele trei luni anterioare, pretențiile vânzătorilor de apartamente din capitala Transilvaniei au ajuns, în al doilea trimestru din 2019, la o medie de 1.570 de euro pe metru pătrat util (de la 1.560 de euro pe metru pătrat). 

Șantiere imobiliare în totă țara 

Cele mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică arată că, față de perioada similară a anului precedent, în primul trimestru din 2019 au fost consemnate majorări ale numărului de locuințe finalizate în aproape toate regiunile de dezvoltare ale țării. Excepția de la regulă este reprezentată de zona de Vest, unde volumul trimestrial al livrărilor a scăzut de la 1.275 la 1.174 de unități locative. În rest, au avut loc creșteri: de la 1.176 la 1.555 în Nord-Est, de la 1.074 la 1.270 în Sud-Est, de la 1.227 la 1.275 în Sud-Muntenia, de la 408 la 626 în Sud-Vest-Oltenia, de la 2.221 la 2.575 în Nord-Vest, de la 1.239 la 2.028 de unități în regiunea Centru și, respectiv, de la 1.653 la 2.221 de locuințe în regiunea București-Ilfov.

 

Loading...
Comenteaza