Managementul Vivo: "Lucrăm intens la procesul complet de dezinsecție cu soluții de ultimă generaţie"

Managementul Vivo: "Lucrăm intens la procesul complet de dezinsecție cu soluții de ultimă generaţie"

Managementul complexului comercial din Florești vrea să soluționeze cât mai repede situația închiderii zonei de restaurante, folosind soluții și echipamente de ultimă generație. 

"În urma acțiunilor OPC Cluj de investigare a situației restaurantelor din zona de food court din cadrul centrului comercial VIVO! Cluj-Napoca, dorim să precizăm următoarele:

Managementul VIVO! Cluj-Napoca este în alertă încă din momentul zero al acțiunii reprezentanților Oficiului pentru Protecția Consumatorilor Cluj, cu toată deschiderea și transparența pentru soluționarea acestei situații. Managementul VIVO! Cluj-Napoca respectă întru totul procedurile legale prin care chiriașii centrului comercial sunt obligați să prezinte dovada acțiunilor de dezinsecție a spaţiilor pe care le au în gestiune. 

Subliniem faptul că, în conformitate cu contractele în vigoare, managementul centrului comercial nu poate avea acces la spațiile pe care le oferă în chirie partenerilor săi şi poate controla situația acestora exclusiv prin intermediul documentelor de aviz de bună funcţionare care îi sunt puse la dispoziție.

În acest moment, managementul VIVO! Cluj-Napoca se implică direct în rezolvarea situației și se lucrează intens la procesul complet de dezinsecție din zona de food court, cu soluții și echipamente de ultimă generaţie. Colaborăm cu autoritățile pentru soluționarea rapidă a situației. Dorim să ne asigurăm consumatorii, și pe această cale, că suntem un centru comercial responsabil, care respectă procedurile în vigoare".

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a anunțat că a aplicat amenzi de câte 30.000 de lei atât Vivo Cluj, cât și operatorului Yummy Yang în urma unui control de miercuri, când au fost depistate în zona complexului colonii de gândaci. Instituția a dispus închiderea perimetrului afectat până la remedierea problemelor depistate, inclusiv a părții de food din hipermarketul Carrefour.

Immofinanz, care deţine în România patru centre comerciale Vivo, a investit 1 milion de euro în modernizarea zonei de food-court din cadrul complexului clujean. În prezent Vivo se află în proces de modernizare a complexului, printr-o investiție de 20 de milioane de euro. 

Loading...
Comenteaza