Marea LĂCOMIE. Carburanţii au SCUMPIT viaţa, dar au uitat să o ieftinească. "Comercianţii sunt imorali"

Marea LĂCOMIE. Carburanţii au SCUMPIT viaţa, dar au uitat să o ieftinească.
Scăderea majoră a preţului la benzină de anul trecut din luna decembrie i-a făcut pe cetăţeni să spere şi la o reducere a preţurilor la alimente şi alte servicii. Putem spera în continuare, însă degeaba, spun analiştii.

În aprilie 2014 a intrat în vigoare majorarea accizei pentru carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, având ca efect creşterea cu 0,41 lei/litru a preţului la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor (kerosen), potrivit Ministerului Finanţelor Publice, lucru ce a atras după sine majorarea celorlalte preţuri de pe piaţă.

Practic, măsura guvernului ne-a afectat pe fiecare dintre noi, nu doar pe cei care au maşini. O mulţime de produse sau servicii care necesită transport s-au scumpit automat şi au creat o gaură în buzunare.

În ultimele două două luni s-a văzut, însă, o scădere a preţului pe carburanţi, determinată de scăderea pe piaţa internaţională a preţului barilului de ţiţei. În luna decembrie a anului trecut, majoritatea benzinăriilor au afişat preţuri sub 5,5 lei pe litru pentru benzina standard, o scădere majoră care i-a surprins chiar şi pe unii analişti. La mijloc de 2015, în pompe se găsesc carburanţi cu preţuri sub 5 lei.

Aşteptările tuturor ca odată cu scăderea preţului la carburanţi, să ajungă şi restul produselor la un preţ mai mic, s-au dovedit inutile, întrucât comcercianţii nu s-au atins de cifrele pe care le afişează în magazine. La greu, ne-au cerut ajutorul, la bine, nu ne-au băgat în seamă.

Analiştii spun că acest lucru nici nu se va întâmpla vreodată, deoarece interesul comercianţilor este acela de a face profit şi nu de a face ceea ce este moral. 

„Aceasta este deviza capitalismului. Comercianţii fac tot ce pot pentru ei şi ţin tot profitul sau mai lasă doar câţiva bănuţi din preţ pentru a arăta bine în faţa clienţilor. Dar nu scade nimeni preţul în funcţie de scăderea costurilor cu carburanţii.

Moral, bineînţeles, nu este corect pentru că, aşa cum ştim, trebuie să ne ajutăm între noi şi să împărţim rezultatele economice. Dar vorba aia, Dumnezeu şi profitul meu. Aşa arată logica elementară a capitalismului", spune Mihai Şerban, analist politic.

În 1 septembrie 2013, taxa pe valoarea adăugată la produsele de panificaţie a scăzut de la 24% la 9%, drept urmare în perioada septembrie 2013 - iulie 2014 s-a înregistrat o creştere de 18% la producţia de pâine şi de aproape 16% la făină.

La paste făinoase s-a consemnat o creştere de 4%, la cozonaci de 17%, iar la produse zaharoase, cofetării şi patiserii de circa 4%. Proprietarilor de patiserii şi brutării nu pare să le meargă rău, mai ales dacă luăm în considerare şi scăderea preţului la carburanţi. Preţurile însă nu au scăzut.

„Nu am scăzut preţurile. Sunt alte costuri pe materii prime care nu ne oferă posibilitatea să scădem preţul deocamdată. Am înţeles că a scăzut preţul la carburanţi, dar au crescut costurile la energia electrică şi gaz între timp.

Noi vrem să lăsăm din preţ şi să fim cât mai populari, dar este nevoie de materie primă de calitate şi de oameni de calitate cărora să le putem oferi salarii motivante pentru a continua să facă o treabă bună în continuare", a spus Nicolae Chiorean, directorul unei cunoscute firme de panificaţie.

Acesta nu este, însă, un caz singular, situaţia fiind aceeaşi la majoritatea magazinelor. Nici firmele de transport mărfuri sau persoane nu au lăsat din preţ, deşi acestea lucrează direct cu carburanţii.

Preţurile petrolului au scăzut cu 48% în 2014, consemnând cel mai mare declin de la criza financiară din 2008 până în prezent, în condiţiile în care Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol a decis să nu reducă producţia de petrol, pentru a nu pierde cota de piaţă pe care o deţine la nivel global în favoarea producătorilor din Statele Unite.

La începutul lunii ianuarie, premierul Ponta le-a cerut miniştrilor Transporturilor şi Finanţelor să discute cu companiile petroliere despre preţul carburanţilor, astfel încât acesta să ajungă la un nivel "corect şi rezonabil" în România, în contextul scăderii cotaţiei mondiale a petrolului şi al nemajorării accizelor şi taxelor.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a spus la sfârşitul lunii ianuarie faptul că a fost redus preţul fără taxe la carburanţi de către companiile din România, cu aproximativ 20%, la fel ca în alte state din Europa, în urma scăderii semnificative a preţului petrolului.

Loading...
Comenteaza