Miracol bursier: valoarea unei companii IT locale a crescut de șase ori în patru ani

Miracol bursier: valoarea unei companii IT locale a crescut de șase ori în patru ani

Valoarea primei companii de tehnologia informației (IT) locale care s-a listat pe piața AeRO operată de Bursa de Valori București (BVB) a urcat de la 8 la 50 de milioane de lei. Bittnet are sediul în capitală și biroul regional din Transilvania la Cluj.

Bittnet a emis cea de-a treia emisiune de obligațiuni corporative de 4,7 milioane de lei, care a intrat la tranzacționare pe 28 noiembrie în cadrul sistemului alternativ de tranzacționare administrat de BVB. Destinația principală a fondurilor atrase este finanțarea a două proiecte de investiții.

„Am venit pe bursă în 2015 ca o companie cu preocupări în zona de tehnologie și educație și cu mai multe promisiuni curajoase și planuri de creștere accelerată. Mulțumim tuturor celor care ne-au încredințat capitalul și sprijinul lor, ceea ce ne-a permis să devenim astăzi un grup de patru companii cu activitate în aceleași domenii de interes: Bittnet, Dendrio, Elian și Equatorial.

Obligațiunile listate astăzi ne-au permis să finanțăm investițiile Elian și Equatorial. Suntem convinși că aceste două companii nou integrate vor avea o contribuție semnificativă pozitivă în realizarea obiectivului pe care l-am stabilit pentru grup: atingerea de venituri de 100 milioane de lei până în 2020”, a spus directorul general al Bittnet, Mihai Logofătu.

„Bittnet este una dintre companiile care a utilizat intens mai multe tipuri de facilități de finanțare oferite de piață în scopul dezvoltării accelerate a activității sale. În prima zi de tranzacționare la bursă, pe 15 aprilie 2015, valoarea de piață era de 8 milioane lei, iar în mai puțin de patru ani, utilizând și instrumentele de finanțare din piața de capital, a crescut de peste șase ori, la mai mult de 50 de milioane”, afirmă Lucian Anghel, președintele BVB.

Bittnet este o companie antreprenorială românească din IT, înființată în 2007. Aceasta oferă cursuri IT, servicii de implementare soluții IT (infrastructură de rețea, routing, switching, servere, datacenter, virtualizare, securitate, teleprezență sau wireless), dar și servicii de suport tehnic, fiind axată pe tehnologii noi și inovare. Piața AeRO a fost lansată în februarie 2015, iar după două luni Bittnet devenea prima companie IT din România listată la BVB.

Loading...
Comenteaza