O companie clujeană vrea să se listeze la bursă

O companie clujeană vrea să se listeze la bursă
"Credem că, dacă auditul iese bine şi condiţiile de piaţă ne permit, vom reuşi să listăm compania la bursă în acest an. Sunt mulţi dacă şi nu putem avansa un termen", a declarat Voicu Oprean, patronul AROBS.

Furnizorul de soluţii software Arobs Transilvania Software s-ar putea lista la prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti.

"Nu suntem interesaţi de secţiunea AeRO, ci de prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti, ne gândim într-o primă fază la un freefloat de 20-30% (acţiuni disponibile la tranzacţionare - n.r.). Credem că, dacă auditul iese bine şi condiţiile de piaţă ne permit, vom reuşi să listăm Arobs în acest an. Sunt mulţi dacă şi nu putem avansa un termen", a afirmat Voicu Oprean, patronul AROBS, pentru mediafax.ro.

Sumele atrase prin listare vor permite finanţarea achiziţiei unei companii din zona managementului de flotă, potrivit şefului companiei.

"Avem în vedere achiziţionarea unei companii din zona fleet management, care are în portofoliu câteva mii de maşini. Din acest motiv, considerăm că listarea la bursă ar putea fi o soluţie de finanţare binevenită", a afirmat Oprean.

El a mai spus că cumpărat, în 2014, acţiunile Arobs deţinute de fondul de investiţii finlandez Berling Capitals, intrat în structura acţionariatului companiei în 2007.

 

Loading...
Comenteaza