"O mare păcăleală!" Asta crede Boc despre recuperarea unei părţi din acciza suplimentară la carburant VIDEO

Recuperarea unei părţi din acciza suplimentară la carburant de către transportatorii din România este "o mare păcăleală şi vor profita şemecherii", e de părere edilul Clujului.

"E o mare păcăleală. Fie nu le vor da nimic, fie le vor da la cei care nu merită, probabil. Pentru că nu au cum să controlezi ca la cumpărat benzină sau motorină de atâţia bani... ce, stă fiecare să-i întrebe la pompă unde merge transportatorul? Vor fi mulţi şmecheri care vor profita de această măsură ca să îşi returneze bani, statul se va face că va returna, dar nu va returna pentru că nu va avea bani..o mare păcăleală şi asta", a declart Emil Boc.

Acciza pentru benzină şi motorină a crescut cu 7 eurocenţi de la 1 aprilie, ceea ce duce la o scumpire a carburanţilor de circa 40 de bani, în condiţiile în care, în prezent, acciza reprezintă 30% din preţul final la benzină şi 26% la motorina.

Transportatorii rutieri îşi vor putea recupera patru cenţi din acciza la carburanţi, premierul Victor Ponta declarând, luni, că Guvernul va emite cel mai probabil astăzi o ordonanţă de urgenţa prin care se va reglementa acest lucru.

Loading...
Comenteaza