Panemar, scumpiri în serie

Panemar, scumpiri în serie
Rețeaua controlată de Nicolae Chiorean s-a extins în afara orașului de origine | Foto: Panemar

Rețeaua Panemar Morărit și Panificație a decis să opereze a doua majorare de preț din acest an la vârful de gamă a produselor sale.

“Luni dimineață, când am fost să cumpăr o pâine artizanală din grâu dur, cea pe care o prefer în general, în loc de 6,50 lei, vânzătoarea mi-a cerut 7,00 lei. Asta în condițiile în care în primăvară ei au făcut pâinea din grâu dur de la 5,50 la 6,50 lei, au scumpit pâinea țărănească și unele produse de patiserie.

Un agent de vânzări de la concurență, La Casa, îmi spunea că strategia managerilor este să scumpească produsele, că atunci sunt mai cumpărate. Să nu aibă surpriza ca la un moment dat să nu mai cumpere lumea deloc!”, relatează un client al ambelor rețele.

Anul acesta Panemar s-a extins în mai multe locații din municipiile Cluj-Napoca și Turda, dar și la Oradea (județul Bihor). În schimb a renunțat să mai opereze în Vivo Center, după cinci ani de existență, odată cu lucrările de extindere la mall-ul din Florești. “În cursul celor 26 de ani de când am început să coacem pâine am învățat că uneori trebuie să renunți la unele lucruri ca să poți începe altele noi”, motiva conducerea rețelei.

Societatea este controlată de Nicolae Chiorean. om de afaceri care deține 95% din capitalul social, conform portalului financiar Termene.ro. Lanțul va ajunge la 40 magazine, însă conducerea societății cu 600 de angajați nu ţinteşte o extindere agresivă.

Panemar deţine o fabrică proprie, cu o capacitate de 25 de tone de pâine pe zi şi 5,5 tone de produse de patiserie. Principalul său competitor, La Casa, societate controlată de omul de afaceri clujean Dorel Goia, a ajuns la 50 de unităţi, toate operate în zona Transilvaniei. 

Loading...
Comenteaza