Pensiile recalculate. Data de la care intră în plată

Pensiile recalculate. Data de la care intră în plată

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că pentru punerea în plată a pensiilor recalculate este nevoie de un soft care urmează să fie achiziţionat. 

Marius Budăi a declarat, luni seară, că plata pensiilor recalculate se va face începând cu 1 octombrie 2018, indiferent când se va termina de recalculat ultimul dosar, relatează Mediafax.

"Vor primi în plus (pensionarii - n.r) de când a intrat legea în vigoare, de la 1 octombrie. În lege spune că această recalculare se derulează pe o perioadă de 12 luni, dar, indiferent când se va termina de calculat ultimul dosar din ţară, acel pensionar va primi banii începând cu 1 octombrie 2018. Practic nu pierde niciun leu. Pentru a pune în aplicare o asemenea lege există nevoie de un soft, program informatic, pe care trebuie să-l achiziţionăm. Suntem în procedura de achiziţie, suntem în procedura finală şi imediat semnăm raportul procedurii şi contractul. Scrie în lege clar că această procedură de recalculare şi de plată se derulează în interiorul acestor 12 luni, dar, repet, punerea în plată se face cu intrarea în vigoare", a declarat Marius Budăi la România TV.

Ministrul Muncii a precizat în această lună pensiile vor fi plătite până pe 15 decembrie.

Loading...
Comenteaza