Personalul spitalului Regina Maria din Cluj va fi monitorizat printr-un sistem informatic

Personalul spitalului Regina Maria din Cluj va fi monitorizat printr-un sistem informatic
Noul spital are peste 400 de angajați, dintre care jumătate sunt cadre medicale

Compania de consultanță PricewaterhouseCoopers (PwC) România asistă rețeaua de sănătate Regina Maria în procesul de transformare a diviziei de resurse umane (DRS), pentru implementarea suitei SAP Success Factors. Rețeaua deschide în această lună primul spital privat integrat din Cluj.

Această platformă urmărește procesele din cadrul DRS a operatorului medical privat și ajută la îmbunătățirea muncii. Cele două module implementate, recrutare și managementul performanței angajaților, eficientizează procesele de recrutare și evaluare a performanței angajaților.

Modulul de recrutare oferă trasabilitate pentru toate posturile din companie, de când au fost scoase la concurs, prin intermediul platformelor de specialitate, până când angajații părăsesc firma. Managementul performanței gestionează informații care țin de felul în care angajații au fost evaluați, rezultatele evaluărilor, urmărind dezvoltarea talentelor cheie. Prin intermediul său este administrat sistemul de remunerație al firmei.

„Într-o piață a muncii în care așteptările noilor generații de angajați s-au schimbat semnificativ, este deosebit de importantă gestiunea eficientă a resurselor umane, care a devenit un factor cheie de succes pentru orice afacere. Am investit constant în dezvoltarea echipei de consultanță SAP, iar, în ultimii ani, atât numărul de angajați din această echipă, cât și cifra de afaceri a acesteia s-au dublat””, a declarat Bogdan Belciu, partener, servicii de consultanță în afaceri în PwC România.
„Parteneriatul nostru cu PwC este extrem de important pentru noi întrucât susține două dintre cele mai importante direcții strategice ale companiei pe termen mediu și lung referitoare la oameni: consolidarea culturii organizaționale și creșterea eficacității organizaționale”, a menționat Irina Șomănescu, director de resurse umane la Regina Maria.

Cea mai mare investiție din România a rețelei medicale private va fi dată în funcțiune în ianuarie la Cluj, după o alocare financiară de 18 milioane de euro. Decizia de ridicare a primului spital privat cu servicii integrate din oraș a venit în urma numărului mare de abonați, peste 35.000, pe care Regina Maria îi are în județ. Noul spital de pe Calea Dorobanților numără 423 de angajați, dintre care 184 cadre medicale.

Acesta are o suprafață de 7.000 mp, pe șapte niveluri: parter, patru etaje supraterane și două subterane. Rețeaua de sănătate reunește 5.000 de angajați și colaboratori în 56 de locații proprii din țară. Ea deservește 2,8 milioane de pacienți și are un portofoliu de 500.000 de abonamente medicale. PwC este o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu 250.000 de specialiști în audit, consultanță fiscală și de afaceri.

Vezi Cum arată Spitalul Regina Maria din Cluj. Se va deschide în ianuarie

 

Loading...
Comenteaza