Porsche și Bosch pun Clujul pe harta auto a Europei. Cercetarea bate forța de muncă ieftină

Porsche și Bosch pun Clujul pe harta auto a Europei. Cercetarea bate forța de muncă ieftină
| Foto: Porsche

Clujul devine un pol de excelență în cercetarea din industria auto, prin investițiile unor mari grupuri din acest domeniu, precum companiile germane Porsche și Bosch, a anunțat secretarul de stat Paula Pîrvănescu.

“Proiectele pe care dorim să le atragem în sectorul auto nu se mai bazează pe forța de muncă intensivă - ieftină, având în vedere că ne aflăm într-o perioadă de tranziție către proiecte investiționale cu valoare adăugată ridicată.

Aș dori să menționez existența unor poli de excelență precum centrul de cercetare-dezvoltare în domeniul auto de la Cluj al companiei Bosch, centrul R&D pentru tehnologia de vehicule autonome de la Cluj al companiei Porsche, cele patru centre de inginerie ale companiei Continental la Timișoara, Sibiu, Iași, Brașov, nu în ultimul rând centrul R&D al companiei Renault, cel mai mare în afara Franței", a precizat secretarul de stat Paula Pîrvănescu, șeful agenției guvernamentale Invest Romania.     

Aceasta a prezentat principalele atuuri investiționale ale României: tradiția de producător de autovehicule și componente, sistemul de educație ce pregătește viitorii specialiști necesari în această industrie, disponibilitatea resurselor, stabilitatea economică și financiară, evoluția pozitivă a economiei (creșterea produsului intern brut cu 7% în 2017) sprijinul guvernamental legislativ și financiar, ceea ce a făcut să își desfășoare aici activitatea doi constructori mondiali importanți (Renault și Ford) și 600 de companii care produc piese și componente, preponderent de prim montaj, pentru industria locală cât și europeană.

Investițiile realizate de Ford la Craiova sunt de 1,2 miliarde de euro din care numai pentru transferul modelului EcoSport de 200 de milioane de euro, plus angajarea a încă 1.000 de lucrători. La Craiova, una dintre cele mai moderne fabrici Ford din lume, lucrează 4.500 de oameni. Dezbaterea „Industria auto din România: impact economic și perspective” a fost organizată în cadrul Salonului Internațional de Automobile București 2018.

Tendințe în domeniul auto (studiu PwC)

  • Modul tradițional de deținere și utilizare a automobilului (proprietate personală și utilizare individuală) va pierde teren într-o măsură considerabilă (înjumătățire).
  • Soluțiile de mobilitate moderne (car sharing, ride sharing, vehicule autonome închiriate) vor câștiga teren.
  • Parcul auto total va cunoaște o scădere, pe fondul eliminării accelerate a autovehiculelor vechi, poluante, echipate doar cu motoare cu ardere internă.
  • Producția de autoturisme va înregistra o creștere ușoară, pe fondul exploziei propulsiilor alternative (electric, hibrid, hidrogen).
  • Vehiculele autonome - în ciuda efervescenței tehnologice - nu vor avea o pondere mai mare de 10-15% din total parc.

Sursa: Legal Magazin

Investitorii germani: noi venim, voi faceți-vă infrastructura!

Conducerea companiei Bosch a criticat, la Cluj, lipsa de implicare a autorităților în privința infrastructurii de transport a orașului, mai ales rutieră și aeriană, cu accent pe drumurile proaste și pe lipsa parcărilor. "Clujul poate atrage mulți oameni valoroși, este una dintre țintele administrației locale, dar pentru aceasta trebuie să ai un cadru plăcut de dezvoltare, infrastructură. Noi vrem să contribuim la succesul Clujului, dar de aceasta trebuie să aibă grijă și alții", afirmă Mihai Boldijar, reprezentant al grupului Bosch în România.

"Să vedeți ce e pe aeroportul din Cluj la 6 dimineața, o aglomerație de nedescris! Vin tot mai multe companii internaționale, este clar că infrastructura sa nu mai face față, de aceea viteza de dezvoltare a aeroportului trebuie mult mărită", consideră Dennis Raabe, directorul centrului de cercetare din Cluj-Napoca.   

PORSCHE LA CLUJ
Subsidiara din România a Porsche Engineering (PER) a lansat un plan de angajări în 2017, intenționând să își suplimenteze schema de la 21 la 70 de salariați. Pozițiile vizate sunt mai ales inginer de software, business application administrator. Este primul pas făcut pe piața locală de divizia companiei germane, care își dorește să aibă aici sute de angajaţi. PER este specializată în dezvoltarea de software și pe transformarea digitală a automobilelor, cu accent pe dezvoltarea integrală a autovehiculului. Portofoliul său de servicii variază de la dezvoltarea de software și funcții digitale noi pentru automobile până la activități ulterioare precum simulare și construcție. Porsche Engineering este deținută integral de producătorul de automobile sport Porsche Stuttgart.
BOSCH LA CLUJ
Concernul german își va inaugura în 2019 noua clădire a centrului de cercetare dezvoltare de 25 de milioane de euro pe care o construiește în centrul orașului, în campusul de dezvoltare de software DaVinci. Aici vor activa 500 de oameni, dintre care jumătate în sectorul mașinilor conduse autonom. Specialiștii vor lucra la tehnologii inovatoare din domenii precum conducerea automatizată, internetul lucrurilor și industria conectată. Centrul de inginerie va comasa personalul Bosch din toate locațiile în care compania activează la Cluj-Napoca, iar campusul de la Jucu va fi destinat producției și laboratoarelor. Grupul Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, este prezent în România cu 6.500 de angajați, la Cluj, Blaj, Timișoara și București.
Loading...
Comenteaza