Preşedintele Consiliului Concurenţei: De la mijlocul lunii octombrie vom avea un comparator de preţuri pentru alimente

Preşedintele Consiliului Concurenţei: De la mijlocul lunii octombrie vom avea un comparator de preţuri pentru alimente

De la mijlocul lunii octombrie vom avea un comparator de preţuri pentru alimente, unde vor fi peste 30.000 de produse, a afirmat, sâmbătă, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

"Acest proiect pe alimente este puţin mai complicat, decât cel pentru benzină, pentru că vorbim de peste 30.000 de produse. Vom avea de la mijlocul acestei luni, similar cu comparatorul de preţuri pentru carburanţi, unul pentru alimente, iar cei interesaţi vor putea să vadă preţurile la toate produsele şi din toate magazinele marilor lanţuri alimentare. Dacă vor şi magazine mai mici să intre în acest monitor, va fi posibil, dar în această fază cuprindem marile lanţuri de magazine din toată ţară. Oamenii pot să compare preţul coşului cu produsele cele mai ieftine sau preţul unui coş cu produsele cele mai vândute", a spus Chiriţoiu la Antena 3.

Acesta a subliniat că Monitorul preţurilor pentru alimente va avea şi o aplicaţie pentru telefonul mobil, la fel cum are şi cel pentru carburanţi.

"Vom avea şi o aplicaţie cu preţul alimentelor, care va putea fi descărcată pe telefonul mobil şi va fi disponibilă pentru ambele sisteme importante de operare", a adăugat şeful autorităţii pentru concurenţă.

La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru "Monitorul preţurilor pentru alimente", contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei.

Atât platforma web cât şi aplicaţiile mobile vor oferi multiple facilităţi de căutare, sortare şi filtrare a datelor.

"Dezvoltarea acestui sistem de monitorizare a preţurilor va conduce la transparentizarea pieţei pentru consumatori, permiţându-le să se informeze cu privire la preţurile practicate de către principalii distribuitori cu amănuntul a produselor alimentare, respectiv de principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto, astfel încât aceştia să poată alege produsele (carburanţii auto şi alimente) cu cel mai bun raport preţ-calitate", preciza la finele lunii februarie şeful Consiliului Concurenţei.

Loading...
Comenteaza