Recordul din 2008 rămâne încă în picioare: "piaţa se dezvoltă în ritm cu economia"

Recordul din 2008 rămâne încă în picioare: "piaţa se dezvoltă în ritm cu economia"

Aproape 58.000 de locuinţe au fost finalizate în 2018 în România, cu 12% mai mult faţă de anul anterior, potrivit datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Statistică. Este cel mai mare nivel din ultimii zece ani, însă recordul din 2008 – de peste 61.000 de locuinţe livrate – rămâne încă neatins.

Astfel, în total, în 2018 au fost terminate 57.709 locuinţe, faţă de 51.578 cu un an în urmă, arată datele de la INS. De precizat este că au fost luate în considerare doar locuinţele dezvoltate din fonduri private, nu şi pe cele din fonduri publice, care au reprezentat circa 2.000 de unităţi în 2018.

„Evoluţia este foarte bună şi arată că piaţa se dezvoltă în ritm cu economia. Vorbim despre un trend la care trebuia să ne aşteptăm şi care va continua, dacă nu se prefigurează vreo criză”, spune analistul Aurelian Dochia, citat de ZF.ro. 

La fel ca în anii anteriori, cea mai mare pondere din totalul livrărilor de anul trecut o are mediul urban. Astfel, în oraşe au fost concentrate 32.906 de locuinţe din total, echivalentul a 57%. Restul – 24.803 de locuinţe – îl reprezintă unităţile din mediul rural. „În câteva mari oraşe din ţară, există încă cerere mare de locuinţe noi, dar şi de modernizare a celor existente deja.”

Loading...
Comenteaza