Sectorul construcţiilor a scăzut anul trecut cu 4,1%

Sectorul construcţiilor a scăzut anul trecut cu 4,1%

Lucrările de construcţii au înregistrat anul trecut o scădere de 4,1%, pe serie brută, faţă de anul anterior, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În 2017, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total, ca serie brută, cu 5,4%. Anul trecut, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut pe total cu 4,1%, scădere reflectată la lucrările de construcţii noi (-8,4%). Creşteri au fost la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+7,9%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+1,5%).

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale (-23,6%) şi la clădirile nerezidenţiale (-5,5%). Creştere a fost la construcţiile inginereşti (+8%). În decembrie 2018, faţă de decembrie 2017, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută, a scăzut pe total cu 6,5%, scădere reflectată la lucrările de construcţii noi (-12,7%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-6,2%). Creştere s-a înregistrat la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+12,3%).

Loading...
Comenteaza