Șef de șantier: “De dragul scăderii costurilor, dezvoltatorii fac presiuni pentru lucrări proaste”

Șef de șantier: “De dragul scăderii costurilor, dezvoltatorii fac presiuni pentru lucrări proaste”

Diriginții de șantier acuză gestionarea proastă a noilor construcții din partea beneficiarilor și lipsa de implicare a autorităților pentru verificarea acestora.

“Probleme deosebite vin și de la beneficiari care de dragul unor costuri scăzute și a scurtării timpilor de execuție exercită presiuni pentru acceptarea unor lucrări necorespunzătoare. Astfel de multe ori diriginții de șantier responsabili sunt îndepărtați de la lucrări și înlocuiți și așa-zisele fabrici de ștampile, adică specialiști care nu își asumă lucrările, ci doar întocmirea unor formulare. Or, tocmai investitorul ar trebui să fie cel care cere lucrări de calitate și suntem într-o situație absurdă în care noi îi reprezentăm, dar el nu dorește decât o reprezentare formală și acceptă lucrări prost executate” a spus Ionuț Sandu, diriginte de șantier.

Întruniți în cadrul Adunării Naționale a Colegiului Tehnic al Diriginților de Șantier (CTDS), asociație profesională cu 1.300 de membri, ei au dezbătut probleme cu care se confruntă sectorul construcțiilor, principala fiind lipsa de forță de muncă calificată, situație greu de soluționat în condițiile în care meseriașii părăsesc granițele țării. Diriginții de șantier, cei responsabili în mod direct de asigurarea unor lucrări de construcții de calitate, au acuzat politizarea Inspectoratului de Stat în Construcții.

“Începând de la inspectoratul general și până la cele județene toți șefii sunt numiți politic, mulți fără competențe managariale sau profesionale. De aici apare clientela și presiunile politice în timp ce problemele reale rămân în urmă, calitatea construcțiilor căpătând un caracter formal. Este necesară depolitizarea acestei instituții care nu a devenit decât un colector de bani la bugetul statului, dar nu acesta este rolul stabilit prin lege. Principala lor activitate nu este calitatea construcțiilor ci eliberarea de adeverințe cum că s-au încasat banii” spune Cezar Petre, președintele CTDS.

Specialiștii șantierelor atrag atenția asupra subfinanțării “în mod voit, prin ordin de ministru”, a activității de urmărire a calității lucrărilor publice.

“Sunt servicii bugetate cu câteva sute de lei datorită unor limitări stabilite prin ordin de ministru, practic imposibil să îți acoperi cheltuielile cu deplasarea, ce să mai discutăm de salarii. Autoritățile publice forțează  o dependență a diriginților de executant, adică nu mai discutăm de o verificare reală, ci formală. La aceste tarife nu este acoperit nici salariul minim pe economie. Caracterul formal a înlocuit partea tehnică: în loc să ne asigurăm de lucrări de bună calitate, s-au introdus proceduri birocratice în care foile sunt mai importante decât ce se întâmplă pe șantier” a declarat Andrei Ignat, vicepreședinte al asociației.
Loading...
Comenteaza