Sfârşitul crizei din România: Numărul salariaţilor din economie a ajuns la cel mai mare nivel din ultimele două decenii

Sfârşitul crizei din România: Numărul salariaţilor din economie a ajuns la cel mai mare nivel din ultimele două decenii
Numărul de salariaţi din econo­mie a ajuns în luna mai la 4,84 milioane de persoane, după ce în primele cinci luni ale anului companiile au făcut aproape 114.000 de noi angajări.

Aceasta este cea mai bu­nă veste pentru piaţa muncii, pentru că, în ciu­da faptului că în perioada de criză s-au făcut sute de mii de concedieri, iar din ţară au plecat 2,5 milioane de persoane, businessurile au reuşit să îşi revină, iar oamenii să se reo­rien­teze spre alte joburi, conform ZF.

Oficial, economia a depăşit nivelul de dinainte de criză din perspectiva numărului de locuri de muncă, având în vedere că efectivul de salariaţi a depăşit nivelul din septembrie 2008 - de 4,83 milioane de salariaţi- reper pentru cea mai bună perioadă pentru piaţa mun­cii până în prezent.

„Era de aşteptat ca numărul de angajaţi din economie să îl ajungă sau chiar să îl depă­şeas­că pe cel din perioada de boom economic, pentru că există o cerere foarte mare de can­di­daţi şi o ofertă foarte mică. Acest deficit de can­didaţi a condus la o schimbare în rândul an­gajatorilor, care sunt mult mai permisivi în selecţia personalului, lucru care din păcate va conduce la o calitate mai scăzută a serviciilor şi a produselor de care beneficiază populaţia", a spus Florin Godean, country manager al Adecco România, cea mai mare companie de servicii de recrutare şi muncă temporară din România.

 

Loading...
Etichete
Comenteaza