Titluri de stat pentru populaţie. Dobânzi neimpozabile de până la 5%

Titluri de stat pentru populaţie. Dobânzi neimpozabile de până la 5%
| Foto: Arhiva

Ministerul Finanţelor Publice a lansat, luni, trei noi emisiuni de titluri de stat Tezaur pentru populaţie, cu scadenţe la 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%.

Conform datelor postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, titlurile de stat pot fi cumpărate între 4 şi 22 februarie 2019 de la unităţile Trezoreriei Statului, între 4 şi 21 februarie 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale Poştei Române, din mediul urban, şi până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate.

Titlurile de stat care sunt lansate în data de 4 februarie 2019 sunt în formă dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă această calitate.

Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe parcursul anului, precizează Finanţele.

Loading...
Comenteaza