Toate mâinile sus pentru un investitor german la Jucu. Vor fi create sute de noi locuri de muncă

Toate mâinile sus pentru un investitor german la Jucu. Vor fi create sute de noi locuri de muncă
Consilierii judeţeni au aprobat în unanimitate de voturi, 24 din 24 prezenţi la şedinţa extraordinară convocată marţi la sediul instituţiei, contractul cu firma germană Henschel.

Nemţii vor produce componente pentru cutii de viteze la Jucu, în parcul industrial Tetarom III. Investiţia este de 10 milioane de euro, la început vor avea 40 de angajaţi, iar apoi numărul acestora va creşte.

"Vor fi sute de angajaţi, dar nu putem face publică cifra pentru că există un contract de confidenţialitate", a spus Viorel Găvrea, directorul Tetarom. De altfel, consilierii judeţeni care au dorit să studieze înţelegerea cu partea germană au fost obligaţi să semneze înainte un contract de confidenţialitate. Nemţii vor ocupa o suprafaţă utilă de 3,6 ha, în total 4,4 ha cu perimetrul utilităţilor, chiar în faţa fabricii Bosch de la Jucu. 

Rugat să ia cuvântul, Găvrea a explicat cum s-au derulat negocierile. "Negociem de şase luni cu Henschel. Au fost prin toată România, iar cei mai importanţi concurenţi ai noştri au fost Braşovul şi Sibiul. Ne-au adresat 237 de întrebări, într-un chestionar laborios, aşa cum stă bine unei companii germane. Am răspuns la toate. Principalele motive pentru care au ales Clujul au fost Universitatea Tehnică (UTCN), aeroportul şi infrastructura noastră, faptul că Tetarom nu este o societate privată, ci una care ţine de administraţia judeţeană.

UTCN a fost cel mai important atu, chiar luni s-au purtat discuţii la rectorat. Sunt interesaţi în special de absolvenţii de la Facultatea de Construcţii de Maşini. Cei mai mulţi angajaţi vor fi absolvenţi de şcoli tehnice sau profesionale, dar vor fi şi mulţi ingineri. Henschel va realiza 95% din produse la Jucu, doar piesa mare va veni probabil de la Krupp", a explicat directorul parcurilor Tetarom.

În parcul Tetarom III, cunoscut pentru că acolo a activat compania finlandeză Nokia, funcţionează acum De´Longhi, Robert Bosch, Transcarpatica SA, Karl Heinz Dietrich International Exped, Imperial SRL şi Star Storage. Parcul industrial are 1.540.000 mp şi este ocupat în proporţie de 57,44%. Aici muncesc 2.100 de persoane şi s-au făcut investiţii de 176 milioane de euro.

Loading...
Comenteaza