Un concept de la Cluj, Creative Monkeyz, conduce în căutările Google din 2012 VIDEO

Un concept de la Cluj, Creative Monkeyz, conduce în căutările Google din 2012 VIDEO
Un concept creionat la Cluj reuşeşte performanţa de a se clasa pe prima poziţie în topul tendinţelor de căutare prin cunoscutul motor Google, în 2012, în România.

Google a publicat ieri raportul Zeitgeist, cu cele mai populare căutări în lume şi respectiv în fiecare ţară, pe nouă categorii - căutări, persoane, melodii, emisiuni TV, filme, jocuri, "cum să...", "ce este..." şi "meciuri de fotbal".

Pe primele poziţii în cele nouă categorii s-au clasat Creative Monkeyz, Whitney Houston, Corina - A ta, Românii au talent, Ice Age 4, Ferma Veselă, "cum se sărută", "ce este iubirea" şi respectiv "steaua dinamo".
Clasamentul categoriei "tendinţe" e generat de interogări de căutare care au generat cel mai mare trafic într-o anumită perioadă din 2012 comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2011.

"Încă un an se apropie de sfârșit, și, chiar dacă nu a venit Crăciunul mai devreme, am primit un cadou din partea voastră, care ne-a făcut foarte fericiți. Prietenul Google are un obicei anual, de a publică o lista cu cei mai căutați termeni introduși în motorul sau de căutare pe parcursul a 12 luni. Lista, intitulată Zeitgeist, este un indicator extrem de folositor pentru a determina preferințele consumatorilor de internet și obiceiurile lor de navigare", au scris Creative Monkeyz pe blog.

Pe Youtube, pe noul canal al grupului CreativeMonkeyzArmy înfiinţat doar acum o săptămână numărul vizionărilor se apropie de un milion, iar cel al abonaţilor, de 29.000. Cel mai recent episod RObotzi, încărcat în urmă cu o săptămână, are deja 22.800 de vizualizări.


Vechiul canal de Youtube al grupului, CreativeMonkeyz, are 50.000 de abonaţi şi aproape 11 milioane de vizualizări. Pe Facebook, grupul are deja peste 700.000 de "like"-uri. În topul Facebrands, generat în funcţie de popularitatea brandurilor pe reţeaua de socializare Facebook, Creative Monkeyz ocupă locul 9 în clasamentul general dintr-un total de aproape 20.000 de pagini indexate şi prima poziţie în clasamentul la categoria Divertisment, dintr-un total de 400 pagini indexate.


"Ne bucurăm enorm să vedem că suntem în atenția voastră și pe măsură ce creștem vom încerca să va oferim noi și noi motive pentru a ne accesa siteul. Lăsând glumă la o parte, faptul că am devansat căutările legate de 9gag, rezultatele la bac și euro 2012, este un indicator al faptului că artă și entertainmentul de calitate au un mare cuvânt de spus și valideaza încă odată eforturile noastre. Sperăm că proiectele care urmează să apăra să va facă și mai dornici să accesați site-ul nostru și să consolideze relația absolut genială pe care o avem deja".

Creative Monkeyz sunt cunoscuţi în special pentru serialul publicat online, "RObotzi". Vezi mai jos un episod:

Loading...
Comenteaza