Video Un vlogger din Cluj dă ponturi imobiliare viitorilor studenți

Un vlogger din Cluj dă ponturi imobiliare viitorilor studenți

Radu Popescu, un vlogger din Cluj-Napoca, având o experiență de 12 ani în tehnologia informației (IT), oferă sfaturi celor care vor să vină la studii universitare sau să se angajeze în oraș.

Sugestiile sale sunt legate de felul în care tinerii își aleg un apartament de închiriat sau de cumpărat, prețurile la chirii și la vânzare practicate pe piață. Acesta folosește ca surse atât site-urile de analiză de specialitate, cât și paginile de oferte ale agențiilor imobiliare.

Vloggerul vorbește „despre imobiliarele din Cluj, care sunt cele mai scumpe din țară, dar și despre practicile agenților imobiliari, problemele orașului și de ce nu e OK ce se întâmplă”.

“Nu toată lumea are 150.000 de euro ca să își ia un apartament de două camere în Cluj și de aceea apelează la bancă. Așa că dacă iei pe 30 de ani acest credit, probabil că vei plăti peste 200.000 de euro. Gândește-te acum că acea sumă o vei da pe un apartament de două camere în Cluj care nu este neapărat central, nu ești în Silicon Valley, nu ești în Los Angeles, nu ești la Hollywood”, relatează Popescu.   

Reacțiile la problemele abordate au apărut rapid pe internet. „Clujul devine tot mai aglomerat, nefiind proiectat pentru o populație de 500.000 oameni, dar totuși vina cea mai mare o au autoritățile, care corupte fiind, în schimbul unei sume de bani, acordă autorizații de construire pentru blocuri noi în zone deja aglomerate sau ultraaglomerate (...).

În loc să facă o stradă cu 4 benzi, autoritățile corupte aleg să facă una cu 2 benzi, iar pe spațiul câștigat să acorde autorizații de construire pentru blocuri, încasând sume mari de bani (mită) de la constructori. Așa s-au construit toate cartierele (ghetourile) noi, tot asa se ghetoizează cartiere vechi... toate mulțumită autorităților corupte. Dar asta se întâmplă la nivel național, nu doar în Cluj”, susține un internaut.

Vloggerul clujean filmează cu aparatură Samsung, Logitech și folosește un trepied Velbon, iar muzica este adaptată domeniului dezbătut. Alte subiecte abordate de către acesta pe internet sunt alegerea unei facultăți, salariile din IT sau criptomonedele.

Loading...
Comenteaza