Universitatea de Științe Agricole din Cluj vrea autonomie financiară

Universitatea de Științe Agricole din Cluj vrea autonomie financiară
Universitatea clujeană a început să comercializeze produse de origine animală | Foto: USAMV
Universitatea de Științe Agricole din Cluj va avea autonomie financiară
Universitatea de Științe Agricole din Cluj va avea autonomie financiară

Instituția de învățământ superior din Cluj-Napoca țintește să se autosusțină financiar, proiecte prioritare fiind baza de cercetare de 8 milioane de euro din Hoia și modernizarea fermelor sale din Cojocna și Jucu.

“Avem mai multe proiecte importante. Cel pentru baza didactică și de agrement din zona Hoia, pe 35 ha, în valoare de 8 milioane de euro, este aproape câștigat. Majoritatea banilor vin din fonduri europene, cu o contribuție a noastră de 2%.

Vrem să obținem noi rase de animale, dar sperăm că în același timp zona va deveni una dintre atracțiile Clujului, deoarece accesul va fi deschis publicului larg. Nu a fost deloc ușor să concretizăm acest proiect - există restricții de construire în zonă - dar ne-am bucurat că în cele din urmă arhitecții din comisia de urbanism au înțeles ceea ce ce vrem noi să facem acolo.

Sperăm să introducem fermele noastre – centre de cercetare în cadrul programului de modernizare a exploatațiilor agricole. Vrem să ajungem la capacitatea de a ne autosusține, însă și orice sprijin suplimentar din partea guvernului este binevenit”, menționează Cornel Cătoi (foto), rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj.

Merinos de Cluj și brânză de Mănăștur

“Facultatea a derulat numeroase contracte de cercetare, iar rezultatele acestora au fost materializate în rase și hibrizi noi de animale (Merinos de Cluj, hibrizi de palmipede), produse și subproduse tradiționale și de origine geografică  (Brânza de Mănăștur), tehnologii de creștere (modul sericicol familial), echipamente de uz biotehnologic, produse utilizate în nutriție (sarea de Tazlău), propuneri sau brevete de invenție.

Baza materială a facultății a fost dezvoltată permanent și în prezent este constituită din clădiri proprii cu laboratorare de licență și cercetare, centre și unități de cercetare, spații destinate biobazelor disciplinelor”, conform decanului Facultății de Zootehnie și Biotehnologii (FZB), Daniel Dezmirean.

Priorități europene: fermele mici, internetul la țară

“În Parlamentul European agricultura nu are culoare politică pentru că toți trebuie să mâncăm. De multe ori însă spațiul rural nu este foarte primitor, însă vrem să compensăm acest lucru prin alocarea de fonduri pentru introducerea internetului la țară. Sunt de acord că trebuie să încercăm să păstrăm anumite rase tradiționale românești, dar să nu uităm că ne luptăm cu realități noi.

Iată aceste schimbări climatice care fac ca să avem 0 grade în iunie și de aceea avem nevoie de rase și de soiuri noi, iar cercetătorii din Cluj trebuie să fie mult mai implicați deoarece fonduri pentru acest domeniu există, mai ales la nivelul programului Orizont 2020”, a spus europarlamentarul clujean Daniel Buda.

Fermierii cer mai mult de la un buget mai sărac

“Cei care activează în domeniul agriculturii au o misiune foarte importantă: să ne facă viața mai ușoară și mai lungă, fără a face rabat de la calitate. Veștile de la Bruxelles sunt bune: pentru tinerii fermieri vor fi alocați mai mulți bani în exercițiul financiar 2021-2027, în condițile în care acolo se vorbește tot ami mult despre mărirea sumelor alocate pentru apărare, migranți sau tehnologie, dar bugetul UE va fi în minus cu 13 miliarde de euro anual în urma retragerii Marii Britanii”, a amintit primarul Clujului, Emil Boc.

FZB a aniversat ieri 50 de ani de la înfiinţare, prilej cu care au avut loc ceremoniile de decernare a titlului Profesor Honoris Causa, pentru performanțe deosebite în domeniul zootehniei românești, directorilor generali ai companiilor Transavia (Ioan Popa) și Pig Improvement Europa Centrală și de Est (Ioan Ladoși). FZB are programe de studii în zootehnie, piscicultură și acvacultură, biotehnologii agricole, veterinare și pentru industria alimentară.

Loading...
Comenteaza