Video Foto UTCN cucerește centrul Clujului. Sediul BT - centru de cercetare, Casa de Modă - restaurant

UTCN cucerește centrul Clujului. Sediul BT - centru de cercetare, Casa de Modă - restaurant
Cele două clădiri lipite de pe Barițiu vor găzdui spații de laboratoare și conferințe, dar și un restaurant
UTCN cucerește centrul Clujului. Sediul BT devine centru de cercetare, Casa de Modă, restaurant

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) are acum cinci clădiri impozante în centrul orașului: a cumpărat sediile Băncilor Dacia Felix (BDF) și Transilvania (BT), dar și fosta Casă de Modă, ultimele două pe str. G. Barițiu, arteră pe care mai are două imobile. Actualul sediu al băncii se va transforma în centru didactic și de cercetare, cu zeci de laboratoare, iar Casa de Modă, în restaurant și sală de conferințe, prin investiții estimate la 5 milioane de euro.  

“BT voia să elibereze actualul sediu în acest an, deocamdată sunt și în întârziere cu lucrările la noua clădire de pe Calea Dorobanților. Cu siguranță, BT avea și alte oferte de cumpărare pentru companiile care au nevoie de sediu de birouri în centru, însă a preferat să ne dea nouă clădirea pentru că a înțeles necesitățile pe care le avem vizavi de procesul educativ. Clădirea va fi ușor de reamenajat pentru că are mijlocul gol, iar în jur putem să amplasăm, pe fiecare etaj, cele peste 30 de laboratoare pe care le vizăm acolo.

Estimarea pesimistă pentru darea în funcțiune a acestei clădiri este 2023, însă lucrurile ar putea să se întâmple și mai repede. Noi am fi vrut să cumpărăm și clădirea albastră a BT, tot de pe Barițiu, însă nu a fost posibil.

La Casa de Modă rectoratul are în vedere transformarea în restaurant, cu o mare sală de conferințe, mai ales că noi ducem lipsă de așa ceva. Vom face și o terasă, un fel de etaj retras. Lucrările vor fi mai dificile, deoarece clădirea se află într-o stare de degradare, nefiind folosită în prezent”, ne-a relatat Liviu Miclea, decanul Facultății de Automatică și Calculatoare (FAC).

Studenții lucrează la mașinuțe autonome

Acesta a inaugurat joi laboratorul Internet of Things (IoT) de la UTCN. “FAC este cea mai vânată de către companii. În 15 ani am mărit de trei ori numărul de studenți. Acum avem disponibile 700 de locuri pentru studenții de la calculatoare și de 300 pentru cei de la automatizări, cu toate că solicitările din partea firmelor sunt de cel puțin două ori mai mari.

Din păcate, în prezent nu putem mări foarte mult numărul de studenți pentru că nu avem nici atâtea cadre didactice disponibile, nici spațiul necesar. În consecință, laboratoarele acestea - precum cele în care se studiază Internetul Lucrurilor sau securitatea cibernetică - vor avea nevoie de un spațiu mai mare de desfășurare; or, achiziționarea noilor clădiri acționează tocmai în acest sens”, spune decanul FAC Cluj.

Noul laborator a fost creat cu aportul unor mari companii cu fabrici sau centre de cercetare la Cluj-Napoca și Jucu (județul Cluj), precum Emerson (SUA) sau Bosch (Germania), însă de studenții care își desfășoară activitatea aici este interesată și Tenaris Silcotub (Luxemburg), cu fabrică la Zalău (județul Sălaj).

“Acest spațiu este conceput să fie ca unul de coworking. Studenții își fac lucrările acasă sau în altă parte, unde nu au nici loc, nici echipamentele necesare, iar aici le găsesc pe ambele. În acest laborator au loc competiții, workshop-uri, școală de vară, cerc științific, prezentări ale unor companii”, rezumă Valentin Sita, șef de lucrări în cadrul FAC.

“Am realizat un prototip de mașină electrică autonomă care poate să parcheze singură lateral, cu spatele, lucrez de un an și jumătate la acest proiect. Următorul pas este ca toate mașinuțele să comunice între ele. Componentele le-am achiziționat de pe internet, la fel și bateriile.

Prin acest laborator însă totul va decurge mai repede decât acasă pentru că sunt aici și colegi. și profesori care pot să vină cu sugestii, dar avem la dispoziție și echipamentele necesare”, spune Daniela Bâlc, una dintre studentele care lucrează în laborator.    

Laborator IoT în premieră pe țară 

Laboratorul de IoT de la UTCN, unic de acest fel în România, este conceput ca spațiu educațional, dar și ca incubator de proiecte în domeniu. El a fost dotat cu platforme de dezvoltare pentru implementarea hardware a proiectelor prototip, dar și platforme industriale IoT Ready pentru demonstrarea unor soluții sau integrarea cu sistemele existente.

Proiectele la nivel de produs sunt testate în mediul real în cadrul unor companii naționale și internaționale interesate de IoT, prin intermediul acordurilor de colaborare încheiate de UTCN. Laboratorul a fost dezvoltat pentru activități didactice și de cercetare, proiecte de diplomă și disertație, teze de doctorat, proiecte cu alte universități, institute de cercetare și companii. De laborator vor beneficia anual 2.000 de studenți, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice și cercetători.

Investiția în acest laborator va permite studenților să testeze, să simuleze şi să pună în practică diferite tehnologii și sisteme specifice industriei conectate IoT, ajutându-i să se pregătească pentru o carieră în inginerie, în concordanță cu cerințele Industriei 4.0. Studenții vor avea oportunitatea să proiecteze și să configureze sisteme complete la nivelul actual de tehnologie.

Estimările la nivel mondial sunt că industria IoT estimează va produce 50 de miliarde de dispozitive, o creștere pe plan mondial a echipamentelor conectabile la internet de 35%, fapt pentru care majoritatea companiilor care dezvoltă tehnologie hardware/ software au luat domeniul foarte în serios.

Loading...
Comenteaza