Utilaj tipografic în premieră în Europa de Est, instalat în parcul industrial Tetarom

Utilaj tipografic în premieră în Europa de Est, instalat în parcul industrial Tetarom
Utilaj tipografic în premieră în Europa de Est, instalat în parcul industrial Tetarom
Utilaj tipografic în premieră în Europa de Est, instalat în parcul industrial Tetarom

Societatea clujeană Studio Impress Design (SID) a început montarea unui utilaj cu tehnică revoluționară care va fi instalat în premieră în această parte a Europei.

SID activează în pe piața tipografică din 1994. Utilajul va fi folosit în procesul de finisare, conform reprezentanților acesteia. SID a derulat un proiect pe fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice în cadrul căruia a introdus un sistem de comerț electronic și s-a concretizat în achiziția unui sistem informatic de management ERP.

Proiectul a fost cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Societatea din domeniul tipografiei a fost înființată ca studio de pre-press acum 25 de ani de către Mihaela Miron, licențiată în electronică a Universității Tehnice, în prezent managing partner al SID.

Aceasta a stabilit o premieră în România: prima lucrare definitivată în hexacromie (şase culori), recompensată cu premiul Kent pentru inovație de către Fundația Română de Design. SID este membru fondator al Asociației Tipografilor din Transilvania.

Afacere de familie se desfășoară într-un spațiu de producție de 1.100 mp, în parcul industrial Tetarom I din Cluj-Napoca. Societatea cu 32 de angajați a înregistrat în 2017 afaceri de 4,4 milioane de lei și un profit de 0,4 milioane. Aceasta este deținută în proporții egale de Mihaela Miron și de Antonel Ovidiu Miron, care mai gestionează compania Smart Electric.

Principalii concurenți din acest domeniu de pe piața clujeană erau Zipper Services (cotă de 30,34%), Sunimprof Rottaprint (25,10%), Multi-Color Corporation (11,59%), Seen Print (2,70%) și Goldpaper Prod (2,60%), conform portalului financiar Termene.ro.

Loading...
Comenteaza