Vânzarea The Office Cluj, în topul marilor tranzacții din România

Vânzarea The Office Cluj, în topul marilor tranzacții din România
Complexul de birouri din centrul Clujului a trecut de la sud-africanii de la NEPI la băcăuanii de la Dedeman

Preluarea de către frații Adrian și Dragoș Pavăl a complexului The Office, estimată la 130 de milioane de euro, este între primele cinci tranzacții efectuate în țara noastră în primul semestru al anului. În top cinci mai sunt incluse operațiuni cu companiile UiPath, Banca Românească, Superbet și Brise Group.  

Piața de fuziuni și achiziții (M&A) a avut o creștere semnificativă în trimestrul II al anului comparativ cu primul trimestru, dar și față de perioada similară din 2018. Potrivit estimărilor companiei de consultanță financiară Deloitte, valoarea totală a pieței, inclusiv tranzacțiile fără o valoare comunicată, a fost de 1,4-1,6 miliarde de euro, în timp ce tranzacțiile comunicate au totalizat 790 de milioane de euro.

„În piața de M&A, trimestrul II a adus două premiere: finanțarea de 568 de milioane de dolari atrasă de către UiPath, în urma căreia evaluarea companiei a ajuns la 7 miliarde de dolari, un nivel record pentru un start-up românesc, și preluarea de către EximBank, o bancă deținută de statul român prin intermediul Ministerului de Finanțe, a Băncii Românești. Este a patra oară când ne întâlnim cu UiPath în raportările noastre trimestriale: prima dată în 2017, iar apoi de două ori în 2018, compania având o evoluție spectaculoasă de la o perioadă la alta.

După un început modest, piața de M&A a consemnat un reviriment în trim. II, când au fost patru tranzacții  de câte minimum 100 de milioane de euro. Dacă ne uităm cumulat la primul semestru, piața calculată în funcție de tranzacțiile cu valoare comunicată a fost de 909 milioane de euro. Remarcăm că tendința de a nu comunica valoarea tranzacțiilor a continuat să se accentueze”, a spus Ioana Filipescu Stamboli, partener corporate finance la Deloitte România.

Numărul total de tranzacții anunțate în trim. II a fost 30, inclusiv cele care nu au avut o valoare comunicată. Pentru comparație, în primele trei luni din 2019 au fost anunțate 16 tranzacții, iar în trimestrul II al anului trecut, 27 de tranzacții.

„În sectorul imobiliar, piața de M&A s-a menținut dinamică în al doilea trimestru al anului, cea mai mare tranzacție fiind preluarea de către Dedeman a clădirii de birouri The Office din Cluj-Napoca”, a precizat Irina Dimitriu, partener la Reff & Asociații.

Cele mai mari tranzacții (trim. II, 2019)

- Noua rundă de finanțare, de 500 milioane euro, obținută de către UiPath, companie din domeniul automatizării robotizate a proceselor, care a stabilit un nou record de evaluare, de 7 miliarde de dolari. În cadrul acestei runde au participat mai mulți investitori financiari
- Preluarea de către EximBank a 99,28% din Banca Românească de la National Bank of Greece (valoare necomunicată)
- Achiziția unui pachet minoritar din acțiunile Superbet, cel mai mare jucător de pe piața pariurilor sportive din România, de către fondul de investiții Blackstone (valoare 175 de milioane de euro)
- Preluarea de către frații Pavăl, proprietarii Dedeman, a clădirii de birouri The Office din Cluj-Napoca (valoare necomunicată)
- Investiția de 60 de milioane de euro anunțată de CEE Equity în modernizarea și dezvoltarea a 15 silozuri de grâu și hub-uri logistice ale Brise Group

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală în 150 de țări și teritorii, cu ajutorul a 286.000 de profesioniști.

Reff & Asociații este o societate de avocați din România specializată în domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, litigii, fuziuni și achiziții, sectorul public, drept imobiliar. Aceasta reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, cu 2.500 de avocați în 85 de țări.

Piața de M&A din România (trim. II, 2019)

- Valoare piață (tranzacții cu valoare comunicată, inclusiv megatranzacția în care a fost implicată UiPath): 790 milioane euro
- Valoare piață (inclusiv tranzacții cu valoare necomunicată și megatranzacția UiPath – estimare Deloitte): 1,4–1,6 miliarde euro
- Număr tranzacții (inclusiv tranzacțiile cu valoare necomunicată): 30
- Valoare medie (excluzând megatranzacția UiPath): 36 milioane euro

Loading...
Comenteaza