Adio, mamă Patrie, adio!

Adio, mamă Patrie, adio!

Prea puțini au cunoștință despre „Human Capital Project”. Este absolut de înțeles, fiindcă acesta nu aduce nici bani în portofel, nici pâine pe masă. Dar este extrem de îngrijorător, fiindcă aduce în atenție un subiect fierbinte: viitorul acestei nații.

 

Viitorul este direct legat de copiii acesteia. Și nu vorbim aici despre beizadelele baștanilor, preocupate doar de cumpărături extravagante, pițipoance siliconate și șampanie cărată cu roaba. Ei sunt inexistenți pentru viitorul acestei nații, fiindcă moralitatea lor este legată numai de prețul cu care îi pot cumpăra pe fraieri și de frecvența cu care trebuie să tragă pe nas pentru a se simți „bine”. Și este bine să rămână astfel, fiindcă prestația lor de „părinți” ar fi atât de jalnică, încât și o scroafă i-ar face de rușine…

Ceea ce este extrem de îngrijorător este faptul că țara noastră, aflată acum în măreț an aniversar, ocupă un loc de toată rușinea în clasamentul mondial al calității capitalului uman. Indicatorul este extrem de simplu: plecând de la situația concretă dintr-o țară, într-un anume an, se extrapolează volumul de capital uman pe care un copil născut în acel an îl va putea acumula până ajunge la vârsta adultă. Iar acest capital uman este foarte diferit de capitalul financiar care pare să fie singura noastră preocupare, fiind măsurat în termeni de supraviețuire (capacitatea de a atinge vârsta școlarizării), numărul mediu de ani petrecuți pe băncile școlii și starea generală de sănătate (măsurată prin raportarea numărului de îmbolnăviri la numărul de indivizi ieșiți din sistemul de învățământ).

Și acum ajungem la frontiera rușinii. În clasamentul Indexului Capitalului Uman (ICH), proiect realizat de Banca Mondială, România are un scor de 0,6, ceea ce o plasează în urma tuturor statelor Uniunii Europene, dar și în urma Georgiei (0,61), Albaniei (0,62), Ucrainei (0,65), Rusiei (0,73) și Serbiei (0,76). Ce să mai spunem? Remarca Conului Iancu este mai de actualitate decât oricând: „Bravos, națiune română, halal să-ți fie!” Analizând clasamentul, putem constata că România deține acest jalnic loc din cauza realizărilor extrem de slabe în educație și sănătate. Astfel, Indicele armonizat al învățământului este de 452 în România, în timp ce în Ucraina este 490, iar în Rusia ‒ 538. De asemenea, indicele de supraviețuire până la vârsta adultă este inferior indicelui înregistrat de Macedonia, Serbia și chiar Kosovo.

Și, uite-așa, începem să avem un tablou al dezastrului spre care sprintează sărmana noastră tărișoară. Capitalul său uman este deja grav sărăcit prin scăderea fizică a numărului de locuitori, fiindcă migrația intensă și lipsa interesului pentru perpetuarea speciei (sau a nației, mai corect spus…) vor duce în mod inexorabil la reducerea drastică a numărului de locuitori ‒ se estimează că populația României anului 2050 va fi cu 40% mai mică decât în 1990 și înfiorător de îmbătrânită. Constatăm acum că punem grav în pericol calitatea puținului nostru capital uman, prin disprețul pe care îl arătăm față de două domenii de maxim interes și de extremă importanță: învățământul și sănătatea.

În goana lor disperată după jefuirea banului public, politicienii de toate culorile hrănesc cu firimituri de buget aceste domenii, singurele care pot aduce lumina încrederii în fața previziunilor întunecate. Calitatea capitalului uman a devenit de extremă importanță într-o lume în care individul nu mai cară, nu mai încarcă, nu mai „hămălește”, nu mai ară, nu mai seceră ș.a.m.d. Lumea pe care deja o vedem forțând porțile viitorului, cu precădere sectorul său „civilizat”, are nevoie de valorificarea fiecărei particule umane, fiindcă a apus vremea „mamelor eroine din Maieru”, care se lăudau cu peste zece copii rămași în viață. În ziua de azi, mamă eroină este acea femeie care se încumetă să aibă un copil, deși societatea așteaptă de la ea muncă și performanță fără preget.

Măsurile de dezvoltare a capitalului nostru uman sunt mărețe, sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire (mulțumesc, Coane Iancule!). Alocația de creștere a copilului este atât de mizerabilă, încât familiile se rușinează să vorbească despre ea. Fiecare deschidere de an școlar este prilejul unui bilanț înfuriat al școlilor fără condiții elementare de studiu și de igienă. Dar numai părinții și media au această grijă, 

fiindcă politicienii nu dau nici o ceapă degerată pe sănătatea națiunii sau pe instruirea copiilor ei. Singura lor grijă este să mențină suma de bani care poate fi furată peste bugetele sănătății și educației (desigur, și din aceste bugete se poate fura copios, vezi doar cazul Malaxa…).

Și tot ei au neobrăzarea de a numi acest an „an aniversar”. În care aniversăm… ce??? În ultima sută de ani, singurele schimbări au fost creșterea talentului marilor jefuitori de a-și încurca urmele (încep să mă tem că baștanul de Teleorman va scăpa nedat în vileag…). Nici unul dintre politicieni, cu atât mai puțin președintele nostru, al tuturor, nu vin în fața națiunii în acest an aniversar pentru a propune un proiect de țară, în care sănătatea națiunii și educația tinerei generații să fie priorități atât de mari, încât cei care nu le dau curs să fie judecați pentru trădare de patrie.

Așa că, în fața acestei crunte și criminale orbiri în privința exigențelor viitorului, pe care noi îl jucăm la ruleta destinului, nu pot decât să mă gândesc la o strofă din poeziile Păunescului:

„Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Și toți în pribegie vom porni-o.
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!”

 


 

Loading...
Etichete
Comenteaza