Am fost acolo sus...

Am fost acolo sus...
| Foto: Faclia

„…și nu e nimic acolo.” Nu este vreo experiență mistică, nici dezamăgirea unui explorator care a hălăduit degeaba prin stratosferă. Este vorba despre mărturia lui Kim Ung-Yong, cel mai inteligent om în viață, care a ajuns sus, pe culmile existenței, și s-a întors complet dezamăgit.

Kim părea destinat unei vieți de fenomenal succes. Născut în Seul în data de 7 martie 1963, el este trecut în Guinness Book World of Records cu un coeficient de inteligență de 210. Ca să faceți o comparație, regretatul savant Stephen Hawking avea 160. Kim a vorbit de la 6 luni, la 2 ani citea cursiv, a învățat imediat japoneză, engleză, germană, franceză. Și peste o mie de caractere chinezești. Avea nevoie de aproximativ 30 de zile pentru a învăța o limbă străină. La patru ani știa să rezolve integrale și calcule diferențiale și a rezolvat o problemă de matematică complicată, în direct la televiziunea națională japoneză. În aceeași perioadă, scria cu sârg poezii și picta tablouri care se bucurau de mare apreciere.

Între 4 și 7 ani a fost student invitat la Universitatea Hanyang, după care NASA l-a invitat în SUA (o întreagă planetă privea cu jind la o astfel de inteligență…). La 12 ani devine doctor în fizică la Columbia State University, până în 1977, când are 14 ani, colaborează cu NASA, după care… se întoarce acasă! După cum a relatat el mai târziu: „Îmi trăiam viața ca o mașină ‒ mă trezeam, rezolvam ecuația zilei, mâncam, dormeam și așa mai departe. Nu știam nimic despre ceea ce făceam, eram singur și nu aveam prieteni”. A contat și dorul copleșitor de mama lui, de care era foarte legat.

Ai zice că, fiind catalogat drept cel mai deștept om al planetei, lui Kim i se vor oferi cele mai bănoase și prestigioase slujbe din țara sa. Vezi să nu! Nu poate solicita nicio slujbă în țara sa, fiindcă nu are nici măcar învățământul primar absolvit! În doi ani termină toate etapele de învățământ, inclusiv cel universitar, timp în care presa îl numește fără încetare „geniu ratat”, neputându-l ierta pentru „crima” de a nu se ridica la înălțimea viselor imposibil de atins de către muritorii de rând. Mintea lui sclipitoare l-ar fi calificat, alături de cei mai străluciți sportivi și artiști, la statutul de „idol de serviciu”. Când acolo, el renunță la un astfel de statut, dorind să trăiască viața unui anonim. De neiertat!

Marea bătălie a geniului nu a fost să se ridice pe cele mai înalte culmi. După cum a spus-o chiar el, acolo nu e nimic. Marea sa bătălie a fost să poată trăi ca un om normal: „Unii își închipuie că cei cu un IQ ridicat sunt omnipotenți, dar nu este deloc așa.[…] Societatea nu ar trebui să judece pe nimeni după standarde unilaterale ‒ avem fiecare nivele diferite de pregătire, speranțe, talente și vise, și asta ar trebui respectat.” În consecință, o carieră universitară simplă, fără realizări care să fure titlurile de pe prima pagină, este ceea ce pare să aducă împlinire geniului care, după ce a fost un copil minune, a ales să devină un om de rând.

Dar trebuie să ne închipuim că Kim Ung-Yong este fericit. O spune chiar el: „Consider că viața mea este un succes ‒ nu sunt mulți oameni care chiar fac ceea ce doresc, așa cum fac eu”. Spre deosebire de Sisif, care-și găsește fericirea în acceptarea pedepsei, el și-a găsit fericirea în a lăsa bolovanul gloriei, faimei și bogăției să se prăvălească la vale, pentru a trăi o viață în care el face toate alegerile. Dându-ne astfel tuturor o pilduitoare lecție de modestie, echilibru, inteligență emoțională  și înțelepciune practică.

Trăim într-o lume care-i adulează pe învingători, pe cei care sunt „numărul unu”. În această lume a noastră, învingătorul ia totul, iar învinsul rămâne cu praful de pe tobă. Bârfa de canapea, statisticile mai mult sau mai puțin oficiale, până și celebra Guiness Book care l-a proclamat pe Kim drept „cel mai deștept om din lume”, îi glorifică pe învingători și îi uită pe învinși, ca și cum a ieși pe locul doi într-o întrecere de la șah (cu doi competitori) sau într-un clasament al bogăției (cu milioane de competitori) ar fi ceva lipsit de importanță, de rușine chiar.

Și așa se face că trăim într-o cultură a succesului prin faimă și glorie, a succesului cuantificabil prin acumulări materiale. La turneele de tenis, din prezentarea oficială a competitorilor face parte obligatoriu și anunțarea sumei totale de bani câștigată de-a lungul carierei. Ca și cum acest lucru ar face voleul lor mai frumos sau ar putea face stima noastră mai înaltă. Pe urmă, dacă nu putem fi performeri de top, ne-am învățat să mințim sau să ne mințim în definirea sau căutarea fericirii. Un studiu făcut de Ipsos (cea de-a treia companie mondială de cercetare de piață ‒ măcar aici nu e o rușine să fii numărul trei…) ne arată o diferență aiuritoare între ceea ce crede lumea despre viața sexuală a tinerilor între 18 și 29 de ani  din SUA și Marea Britanie (între 14 și 23 de contacte într-o lună) și realitate (4-5 contacte într-o lună).

Este cea mai mare greșeală să ne imaginăm că faima, gloria, popularitatea sau bogăția ne aduc fericirea. Aruncați o privire pe panopticul celor mai inteligenți oameni din istorie. Nu toți au avut clarviziunea lui Kim; majoritatea au fost consumați de povara gloriei sau de goana după bogăție, sfârșind neîmpliniți și nefericiți. Același consum îl trăim cu toții, mânați de „poftele născute din imaginație” (Lao Tzî). Curând vom schimba și deviza olimpică: „mai rapid, mai înalt, mai puternic” va deveni „mai rapid, mai înalt, mai puternic, mai bogat”. O dată la patru ani, ne amintim cu ipocrizie de deviza lui Pierre de Coubertin: „ cel mai important lucru nu este să câștigi, ci să participi, la fel cum în viață cel mai important lucru nu este triumful, ci lupta.”  După care, timp de patru ani, suntem interesați doar de triumf și de deliciile morale sau materiale pe care el ni le poate aduce…

În ăst timp, în Filipine sau Madagascar, mulți oameni locuiesc în case pe care noi le-am numi, cu condescendență, „cotețe”. Dar ei intră acolo împăcați și trăiesc  înconjurați de familie și de prieteni de tot felul. Dimineața, ei ies de acolo cu zâmbetul pe buze, gata să-ți ofere și ție cel mai preț chezaș al fericirii: un zâmbet curat.

 

 

Loading...
Etichete
Comenteaza