Demonul înşelător

Demonul înşelător
| Foto: Faclia

De curând, am trecut succint în revistă explicațiile pe care savanții le dau succesului fulminant pe care îl înregistrează în contemporaneitate ceea ce numim social media. Am înțeles care sunt mecanismele fiziologice ale succesului… dar oare nu mai este si altceva de investigat acolo?

Claude Bernard spunea: „Civilizația este ceea ce omul a adăugat omului”. După eonii de sălbăticie în care ființa umană a existat prin exercițiul curiozității, prin căutarea securității și prin o cât mai bună integrare socială, omul a pornit grăbit pe calea evoluției culturale, adăugând mereu noi și noi lucruri vieții sale și propriei sale naturi. Ce înseamnă evoluție culturală? Nimic altceva decât că pe scara evoluției umane ideile, normele și artefactele create și vehiculate de om au cunoscut o permanentă schimbare, creștere a complexității și diversificare. Sofisticarea și complicarea nelimitată a elementelor culturale nu sunt în nici un fel un indicator al „superiorității” unei culturi asupra alteia. Dacă analizăm culturi „primitive” care sunt contemporane culturilor occidentale, cum ar fi culturi ale băștinașilor Guarani din Amazon, sau ale băștinașilor Tanala din Madagascar, constatăm că la temelia culturilor lor se află idei și norme extrem de asemănătoare cu cele ale culturii noastre. Deosebirea majoră, dar care operează numai la nivelul spiritelor neavizate, este bogăția de artefacte pe care cultura noastră își întemeiază funcționarea.

Chiar dacă smartphone-ul este un artefact de vârf al civilizației materiale umane, și pe care îl utilizează inclusiv băștinașii mai sus amintiți, el se adresează tot elementelor de bază ale culturii umane. Să ignorăm faptul că el servește pentru obținerea de informații câtă frunză și iarbă. Când are nevoie de informații, „primitivul” întreabă direct frunza și iarba, precum și pe viețuitoarele care trăiesc printre ele. Să ignorăm faptul că el servește, în junglele de beton și sticlă, pentru divertisment. Când are nevoie de divertisment, „primitivul” urmărește joaca copiilor goi și a maimuțelor îmblănite. Eventual sporovăiala papagalilor multicolori…

Creația culturală a umanității, mai ales cea din domeniul civilizației materiale, este de o nemaiîntâlnită bogăție de forme și manifestări. Sistemul pe care l-am numit industriosferă, care grupează totalitatea activităților umane menite să aducă cele necesare traiului omenesc la îndemâna individului uman, a ajuns să aibă o prezență și o complexitate mai mare chiar decât ecosfera planetară (gândiți-vă că, pentru prima dată în istoria umanității, masa animalelor crescute de om pentru munca sau hrană a depășit masa animalelor aflate în sălbăticie!). Civilizația umană are componenta sa materială, fiindcă 7+ miliarde de indivizi umani au nevoi zilnice dintre cele mai diverse, de la bolul de orez până la plimbarea cu yachtul… însă și mai bogată în  manifestări este componenta spirituală a civilizației umane, care s-a depozitat în nenumărate straturi succesive în mentalul colectiv al umanității.

Incă din vremea Renașterii, prin voci precum cea a lui Rabelais, se întemeiază ideea unui învățământ enciclopedist; principala sa caracteristică este modul cumulativ prin care informațiile sunt asamblate și prezentate învățăceilor. Ceea ce în ziua de azi părinții dezabuzați reclamă drept supraîncărcare a materiilor de studiu este rezultatul logic al acestei acumulări. Procesul de învățământ (încă) este și elitist, năzuind spre obținerea excelenței prin studiu intens, prin asimilarea de informații și dezvoltarea de abilități care să transforme individul într-un performer. Cine sunt eroii juvenili ai mediilor de comunicare clasice? Cei care termină bacalaureatul cu media 10, sau câștigă olimpiade internaționale în diferite științe, și nu tinerii „populari” care au mii de prieteni virtuali, și acumulează mii de mânuțe albastre la fiecare postare, oricât de absurdă ar fi aceasta…

Marele pericol pentru omenire nu este calitatea joasă a informației care se vehiculează pe social media, ci faptul că atractivitatea acesteia, prin recurgerea la capcane emoționale profunde, tinde să înlocuiască sistemul de învățământ întemeiat pe acumularea de cunoștințe și de competențe. Copiii și tinerii merg la școală sau facultate cu ochii lipiți de ecranele invadate de mânuțele albastre și de inimioarele roșii, gata să lipească și ei aceste minuscule însemne ale aprecierii sau iubirii pe pletora nesfârșită de postări care se adresează, în fapt, sentimentelor primare ale ființei umane: iubire, stimă, întrajutorare, spaimă, mânie, indignare, respingere. Mai apar, ca străfulgerări, spiritul cetățenesc (campanii împotriva poluării, defrișărilor sau parcărilor abuzive)- dar aici nu avem decât o formă sublimată a aceleiași sfinte indignări care ne face să sancționăm ceea ce este nedrept sau nelalocul său.

Câteva lucruri sunt evidente. În primul rând, nici o instanță sau instituție omenească nu va putea stăvili acest demon care a încurcat cu forța unei stihii ițele sufletului omenesc, fiindcă rădăcinile dependenței sunt mult prea profunde pentru a fi retezate. În al doilea rând, mi se pare limpede că umanitatea nu poate evolua pe calea sa, nu poate să-și curețe leagănul planetar de propriile-i gunoaie, și nu-și poate urma calea printre stele, fără a continua acumularea și valorificarea informațiilor, ideilor, tehnicilor și abilităților științifice căpătate printr-un învățământ în care elevilor li se pun în cataloage calificative, și nu mânuțe albastre sau inimioare roșii.

Un demon înșelător se preumblă prin sufletele noastre. Ne momește cu plăceri, și ne cufundă în toropeala sentimentelor, îndepărtându-ne de rigoarea spiritului…

Loading...
Etichete
Comenteaza