Integritatea și schimbarea lumii

Integritatea și schimbarea lumii
Reflectând la mersul lucrurilor, logic nu poți ocoli încheierea cu care Hegel, în prelegerile sale de filosofie a istoriei, voia să-i orienteze pe oameni.

 Ea se referea la ceea ce rezultă pentru lumea ce vine din instituirea, prin Revoluția franceză, a dreptului natural - în fapt, a libertății persoanei și a egalității oamenilor în fața legii. A fost un „minunat răsărit de soare" să vezi oamenii conducându-se după idei, adică după ceea ce gândesc în mod rațional (ediția în lb. română, p. 413). S-au repurtat victorii mari - cu Napoleon „victorii mai mari ca niciodată" (p. 416) - dar a fost mai clară ca oricând „neputința victoriei", adică erodarea ei.

A devenit limpede că, odată cu noua legitimare a instituțiilor, nu prin voința divină, ci prin voința cetățenilor, nimic nu se mai poate stabiliza. S-a intrat într-o situație în care, scrie Hegel, „voința celor mulți răstoarnă ministerul, iar opoziția de până atunci îi ia locul; dar aceasta, odată ajunsă în guvern, îi are din nou pe cei mulți contra ei. Astfel, agitația și neliniștea se țin lanț. Această ciocnire, acest mod, această problemă este cea în care se află istoria acum și ei îi revine menirea să o rezolve în timpurile viitoare"(p. 417).

Faptele l-au confirmat pe Hegel. Nu s-a mai putut infirma ideea unei instabilități structurale în societatea modernă. Cine aderă la modernitate trebuie să se aștepte la schimbări. Nu suntem, totuși, cum se crede, în lumea lui „totul curge", a lui Heraclit, cel puțin din motivul că viața unui om nu este coextensivă cu lumea, nici măcar cu istoria. Fiind incomparabil mai scurtă, ea întâlnește uneori realități stabilizate, unele excesiv stabilizate.

Azi, însă, suntem în situația în care în viața aceleiași generații s-au produs mai multe schimbări structurale. În plus, cum am arătat în alt loc (Andrei Marga, "Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică", Editura Academiei Române, 2013) ne aflăm în cursul unei schimbări a lumii formată în jurul lui 1989.

Suntem în societăți schimbate și care se schimbă. În cea actuală, schimbarea este atât de cuprinzătoare încât s-a plonjat în „societatea nesigură". Și, dacă dăm crezare psihiatrului George Șerban, s-a ajuns, poate, la un fel de „societate a minciunii", sugestie pornind de la care un istoric german actual a vorbit de „societatea noastră a minciunii (unsere Lügengesellschaft)" ca diagnoză dată zilelor noastre.

Hegel a perceput instabilitatea endemică a societății moderne, dar pentru el Rațiunea oamenilor era sigură. Ce ar spune celebrul filosof dacă ar vedea că și glorioasa Rațiune a fost instrumentată? Că adesea în decizii cruciale se escamotează fapte sau măcar se perorează în jurul a ceea este numai plauzibil! Că a stabili ceea ce este a devenit uneori peste putință!

Într-o astfel de lume, mai rămâne totuși un reper: onestitatea, rectitudinea sau, mai simplu spus, integritatea celor care se pronunță. Este o inflație de propoziții ale ideologiilor în jur! Au devenit simpli ideologi până și autori ce-și propun să combată ideologiile mai vechi sau mai noi! Dar un asemenea mediu este de înfruntat.

Voltaire observa că mulți oameni își folosesc mintea pentru a justifica nedreptatea, iar limba, doar pentru a ascunde gândurile. Astăzi, sunt întregi aparate organizate și pentru a camufla nedreptatea și pentru a ascunde abordări oneroase.

Știm însă acum, mai bine ca oricând, că a comunica înseamnă patru lucruri deodată: inteligibilitatea linguală a formulărilor, veracitatea vorbitorului, adevărul spuselor sale, justețea relației cu interlocutorii. Nu va fi comunicare fără a ieși din poluările limbajului, din prefăcătorie și impostură, fără a ieși din minciună și fără a restabili respectul reciproc. Nu va fi nici societate sigură fără a urca la comunicare propriu-zisă.

Mereu este valabil ceea ce spunea Albert Camus: rațional este acela al cărui spirit se observă pe sine. De ce nu s-ar da credit definitiv singurei conduite lipsite astăzi de ideologie - cea condusă de integritate?

Încet, dar tot mai perceptibil, în societățile actuale, presa se confruntă, poate prima, cu această alternativă: să se lase absorbită în ideologizările actuale, sau să se asume pe sine? Răspunsul ar putea fi cel așteptat - anume, că, în mod normal, cel care face presă nu are altă optică decât cea a cetățeanului.

Loading...
Comenteaza