Între viață și existență

Între viață și existență
Omul este singura ființă de pe acest pământ căruia i s-au oferit trei daruri cerești: vorbirea articulată, conștiința timpului și libertatea de a alege. Omul poate alege. Inclusiv cum să trăiască și ce viață să trăiască. Iată de ce, în opinia mea, calitatea vieții unui om este dată, în primul rând, de două stări, de două atribute de fapt și nu de indicatori materiali sau financiari, cum ar fi coșul zilnic sau venitul anual.

 

Cele două atribute-stări sunt: trăirea și viețuirea. Pentru mine a viețui nu este tot una cu a trăi. În primul rând pentru că se desfășoară în timpuri și ritmuri paralele. Viețuirea (existența), care-i altceva decât viața (trăirea), se învârte din ce în ce mai mult în jurul ceasului, într-un iureș și efort nebun pentru a câștiga secunde, minute și ore din timpul oficial și cotidian.

Din timpul exterior omului, sau tehnic vorbind din curgerea liniară de secunde, ore, zile, luni ani și ere, timp care se tot scurge așa și-n același ritm de la Facere până la final. Majoritatea covârșitoare a oamenilor e înhămată într-o goană nebună pentru a-și păstra și consuma existența în limitele din ce în ce mai comprimate ale fusului orar unde viețuiește. Pentru miliarde de oameni acest timp oficial este neprețios, cu înțelesul de „atât de prețios," că nu poate fi evaluat.

În numele acestei credințe miliardele de bipezi se grăbesc și aleargă, bezmetici și fără noimă, mânați de la spate de zeitatea supremă Stresul, pentru a câștiga secundele și minutele prețioase ale timpului oficial și exterior. În numele acestei obsesii și nevoi de timp bipezii gonesc și se ciocnesc mortal pe șosele și doar accidental, cunoscuții între ei, prefăcuți, pe troutare sau fastfooduri. „ N-am timp! Mă grăbesc!" e replica și moda zilei în orașele în care oamenii mor tot mai tineri. Însingurați și triști, roși de cancere și tare goi. Uitând și bătându-și joc de propria lor viață și de al său sacru timp uman.

Pentru alți oameni, foarte puțini, ce-i drept, acest timp oficial este însă chiar neprețios. Adică fără valoare și importanță. Și este așa întrucât acești oameni au ales să trăiască. Să fiu limpede, pentru a fi bine înțeles de semenii mei. Fiecare viață - bunul cel mai de preț pe care ni l-a oferit Dumnezeu și părinții noștri - are propria sa scurgere. Aceasta-i trăirea sau timpul lăuntric, care este altceva decât timpul oficial. E însăși viața!

Boier cum e, la naștere, Dumnezeu ne dăruiește fiecăruia același timp lăuntric și ne-a permis tuturor să avem aceeași trăire. Fie omul bogat, ori sărac de bani și de duh. Ca durată și ca intensitate, mă refer. Lăsându-ne, evident, și libertatea de a dispune după bunul plac de acest dar, pentru a-l risipi sau păstra, după cum vrem. Având și conștiința timpului, omul are capacitatea să priceapă și să-și regleze ritmul de scurgere al secundelor și orelor trăirii. Adică ale vieții sale.

În același timp, fiind și liber, omul poate alege ce-i mai important și prețios pentru el. Trăirea sau viețuirea? E deajuns să priviți în jurul vostru ca să înțelegeți ce a ales omul modern. În numele și pentru susținerea acestei alegeri a inventat și se folosește de vehicule și de instrumente de muncă tot mai rapide. Ba chiar și mânâncă muuult mai repejor.

Toate aceste instrumente și mijloace, dar și acest mod de viață sunt subordonate scopului suprem: de a economisi timp exterior. Pe seama și-n dauna trăirii. Pentru mine stresul nu-i altceva decât consumarea accelerată a timpului nostru interior doar pentru a economisi sau câștiga timp oficial.

De aceea îmbătrânim de tineri și tot mai mulți mor prea timpuriu de cancere, infarct și accidente cerebrale. De aceea continuăm să alergăm bezmetici prin propria viață. Fără sens și fără nicio bucurie. Doar îngrijorați și preocupați să nu întârziem la importanta noastră întâlnire cu sfârșitul.

Loading...
Comenteaza