Şocul viitorului

Şocul viitorului
| Foto: Faclia

În deceniul 8 al secolului trecut, eram student al unei prestigioase și exclusiviste facultăți bucureștene. Fiind vorba despre comerț exterior, deci relații cu Occidentul, orizontul învățăturii noastre era deschis spre lume, iar unul dintre numele care apăreau obsedant în dezbaterile și controversele noastre era cel al lui Alvin Toffler.

Lumea deceniului 8 al secolului 20 (pentru cei certați cu calendarul: deceniul 8 al respectivului secol a început în 1970…) avea doar două mijloace de vehiculare a ideilor: lucrările tipărite (cărți, reviste) și aparițiile personale (televiziuni, congrese, conferințe). Toate acele mijloace de comunicare care azi fac deliciul agramaților și suficienților intelectuali nu existau atunci; sau citeai (înțelegerea era, totuși, opțională) sau nu știai nimic.

În felul acesta, noi, cei care atunci deschideam cu fervoare ochii asupra lumii, am luat cunoștință de ideile lui Alvin Toffler. În 1970 el publicase o lucrare de un imens răsunet mondial: „Șocul viitorului”, care atunci ne părea vizionară. Pe bună dreptate, fiindcă noi veneam dintr-o lume imobilă, în care vorbeam la telefon învârtind o manivelă, priveam un singur program de televiziune pe un jalnic ecran alb-negru și făceam vizite dese pe la biblioteci. Iar când trebuia să călătorim nu puteam rezolva altfel decât deplasându-ne personal la o agenție de voiaj sau la o gară. După care ne suiam într-un tren cu banchete de lemn sau într-un vehicul zgomotos, incomod și puturos,  călătoream ore multe, zile chiar, până la o destinație, nici măcar îndepărtată. Timp în care, dacă aveam noroc, tovarăș de călătorie ne era tot o carte…

Și, pe urmă, apare acest  ‒ să-l numim așa ‒ futurolog (nu este un barbarism, consultați DEX!), care ne explică, cu subiect și predicat, că viitorul nu mai este un tărâm îndepărtat pe care-l vor popula copiii și nepoții noștri, ci o realitate palpabilă, care pur și simplu se prăvălește peste noi, riscând să ne zdrobească. Toffler a simțit ritmul vieții umanității accelerându-se dramatic, atunci când noi încă povesteam seara pe la porți, și ne-a făcut să înțelegem că omenirea este asemenea unui avion care depășește viteza sunetului, dând naștere acelui impresionant „bang sonic”. Cu diferența notabilă că, spre deosebire de orice avion, de o jumătate de secol, omenirea se află într-un continuu bang sonic, comprimând viitorul din fața sa până la limita durității și a insuportabilității.

Toffler și cei asemenea lui sunt cei care au descris fenomenul de accelerare. În urmă cu 50 de ani, erau foarte la modă congresele de futurologie (sau viitorologie), în care tot felul de savanți prezentau teorii, care de care mai elaborate, despre viitorul speciei din care și ei făceau parte. Spre zilele noastre, aceste congrese au căzut în desuetudine. Știți pentru ce? Fiindcă, între timp, am aflat că orice previziune făcută cu orizont 10, 20, sau 50 de ani se dovedește la termen a fi un simplu desen de copil față de evoluția furtunoasă și complexă a umanității (amintiți-vă doar de catastroficul raport Mesarovic-Pestel, care prevedea prăbușirea economiei mondiale la început de mileniu 3, din lipsă de resurse).

Chiar dacă futurologia a căzut în desuetudine, Toffler a descris foarte bine realitățile evoluției accelerate pe care o trăim și care nu are precedent în întreaga istorie a umanității. Cu umor, el a descris fenomenul de acumulare excesivă și compulsivă de informație drept „infobesity” (îngrășare prin informație) sau „infoxication” (intoxicare prin informație). În registru grav, el a afirmat că dezvoltarea în ritm accelerat a științei și tehnologiei va aduce pe cei mai mulți oameni la o saturație care-i va îndemna spre o deconectare de la un ritm de viață atât de trepidant. De unde, un  fel de „retragere din lume”, marcată de reapariția prosumului (consumi ceea ce produci și faci troc pe plan local) și a telemuncii (desfășori activitatea profesională la domiciliu, grație mijloacelor informatice tot mai performante și a internetului de mare viteză ‒ altă previziune adeverită).

Lăsând la o parte previziunile din plan social, geopolitic și climatic, care încet-încet se adeveresc (creșterea rolului mondial al Chinei, Indiei, Braziliei și Africii de Sud, migrația musulmană spre Europa, scăderea rolului Statelor Unite, diminuarea rolului hidrocarburilor, îmbătrânirea populației și creșterea cheltuielilor cu vârstnicii, conflicte între state din cauza modificărilor climatice) Toffler afirmă că umanitatea va trece din „era gigabyte” în „era petabyte” (spre știință, 1 petabyte este egal cu 1 milion de gigabyte), datorită creșterii uluitoare a volumului de informație pe care îl vom prelucra și-l vom transmite.

Schimbarea, evoluția, sunt partea cea mai dură a șocului viitorului. Chiar dacă utilizez ultima versiune a Microsoft Word, corectorul automat mi-a subliniat cu roșu „petabyte”… dar nu și „gigabyte”… Mai era nevoie de o demonstrație a vitezei cu care șocul viitorului se prăvălește asupra noastră, a tuturor, în timp ce noi ascultăm muzică clasică și căutăm pe internet străvechi rețete de mâncare? Și, chiar dacă a prevăzut atâtea detalii din șocul viitorului, lui Toffler pare să-i fi scăpat unul extrem de important: inteligența artificială. Care este marea provocare a șocului neîntrerupt al viitorului; inteligența artificială ne scrutează deja personalitățile, opțiunile și preferințele și ne forțează să devenim în viitor cetățeni mai obedienți și consumatori mai îndrăciți. Inteligența artificială este deja prezentă în toate serverele informatice orientate spre public și apare până și în aparatele telefonice (le mai putem oare numi așa?) pe care le purtăm peste tot.

Toffler avea totuși dreptate: „Analfabetul secolului 21 nu va fi cel care nu știe citi, ci cel care va fi incapabil să învețe, să se dezvețe și să învețe din nou”. Marea provocare a acestui secol, partea cea mai dinamică a șocului viitorului, nevăzută de Toffler, va fi să învățăm conviețuirea cu inteligența artificială.

Fiindcă, după cum spunea simpaticul personaj de benzi desenate Le Chat: „Inteligența artificială este un lucru grozav. Mai puțin atunci când este pusă în slujba prostiei naturale”.

 

 

Loading...
Etichete
Comenteaza