Opriţi prigoana

Opriţi prigoana
Două marșuri s-au desfășurat sâmbătă în București. Scandările nu au fost nici sociale, nici naționale. Români și ici, români și acolo. Adevărata confruntare a fost între „Normalitate” și ”Diversitate”.

În rudimentara gândire medievală, ca de altfel în spiritul majorității contemporanilor noștri din lumea „civilizată", majoritatea este confundată cu normalitatea. Dacă nu ești „ca toată lumea", nu ai decât un singur drept: să fii prigonit, eventual până la moarte. Situația este absolut naturală, fiindcă vedem că în fiecare specie animală exemplarele diferite (mai ales prin colorit) sunt aspru prigonite, rănite și chiar ucise. Omul nu face excepție de la regulă, istoria speciei sale fiind marcată de abuzurile pe care cei aflați în majoritate le-au comis asupra celor aflați în minoritate. Aveai un pigment diferit în piele, aveai prea mult păr, aveai prea multe degete la mâini, erai de altă religie (sau nu aveai niciuna...), aveai obiceiuri ciudate, îți plăcea să te plimbi sub lună, doreai să eviți lumina directă a soarelui - tot atâtea motive de neacceptare, intoleranță, prigoană și abuz sângeros.

Încercați să cuprindeți cu mintea răul făcut de prigoana religioasă, sau de prigoana etnică. Aici, în Europa cea evoluată, sau peste ocean, în cele două Americi, unde debutul civilizației post-columbiene s-a produs cu grețoase băi de sânge. Milioane și milioane de morți inutile și apăsătoare, care s-au produs numai fiindcă victimele erau „altfel". Chiar și în zilele noastre, episoadele de prigoană sunt întâlnite peste tot, cum de exemplu sunt prigoniți albinoșii în Africa subsahariană. Sunt zone, mai ales în Tanzania, unde ei sunt uciși și organele prelevate de vrăjitori pentru poțiuni tămăduitoare și dătătoare de vigoare.

Una dintre „invențiile" capitale ale Europei a fost toleranța. În triada „Libertate, Egalitate, Fraternitate" se află adânc încrustată ideea de toleranță. Toleranță etnică și confesională față de cei aflați în minoritate în propriile teritorii (intoleranța care a generat Inchiziția sau fascismul a fost aruncată la lada de gunoi a istoriei). Toleranță culturală față de toți care sunt „altfel", oriunde ar fi baștina lor pe suprafața boțului de humă numit Terra. Toleranță față cei care sunt „altfel", atunci când valurile istoriei îi fac să eșueze pe țărmuri europene.

Din păcate, această toleranță poate să funcționeze drept politică de stat, dar nu la nivelul principiilor personale. Valul de intoleranță față de islam, ridicat în ultimii ani în Europa occidentală, ne arată că mentalitățile oamenilor se schimbă anevoie. Desigur, Europa are un lung istoric de intoleranță și în acest domeniu; după cum relatează Enciclopedia Catolică, Luther considera că Profetul Mohamed este „un diavol și prim-născut al lui Satan". La recentele alegeri prezidențiale din Franța, Marine le Pen a câștigat 34% din voturi datorită unui program întemeiat pe intoleranță, pe respingere a „veneticilor", pe închiderea teritoriilor naționale. Cu alte cuvinte, chiar dacă Franța este inventatoarea drepturilor și libertăților, mai are de convins o treime dintre cetățenii săi să adere la aceste înălțătoare principii.

Se pare că o astfel de problemă există și România, parte din frăția latină cu Franța și colegă a ei în mare familie a Europei unite. Marșurile organizate de curând pe bulevardele Capitalei au scos limpede în evidență linia de fractură din societatea românească între diversele viziuni privind viața sexuală și familială a membrilor săi. În iarnă, am putut constata fractura existentă în societate în ceea ce privește valorile morale de cinste și corectitudine. Acum, majoritatea „tradiționalistă" transmite un mesaj limpede minorităților sexuale: „Ați căpătat dreptul de a exista. Dar nu aveți dreptul de a trăi asemenea nouă!" Nu e de glumă: „normalii" doresc inclusiv modificarea Constituției, în sensul de a accepta întemeierea unei familii prin căsătoria liber consimțită între "un bărbat și o femeie", și nu „între soți", ca până acum.

Promotorii acestei inițiative par să nu înțeleagă că definirea și funcționarea familiei sunt în foarte rapidă schimbare în lumea occidentală. Tot felul de grupări omenești, inclusiv de genul celor care șochează un român tradiționalist, funcționează cu titlu de familie. Familie este considerată și varianta monoparentală, divorțurile fiind în realitate cea mai cumplită amenințare la adresa familiei „tradiționale", întemeiată pe un cuplu heterosexual pe care „dor moartea îl desparte". Chiar și în legislația românească, anevoie modernizată în ultimii ani, familia este definită mai degrabă ca o grupare de persoane care se gospodăresc împreună, decât drept un grup unit prin gene și provenind dintr-un cuplu de genitori.

Paradoxal este că tocmai guvernul în funcție, cu înclinări tradiționaliste foarte evidente, încercă să-și majoreze încasările la buget prin introducerea unui impozit „pe gospodărie", adică pe globalitatea veniturilor unui grup de oameni care se gospodăresc împreună, indiferent de legătura lor de rudenie. Este timpul să privim realitatea în față: homosexualii sunt cetățeni cu drepturi depline, iar răspunderea creării unui cadru în care ei să se simtă respectați nu este de datoria lor, fiindcă ei sunt o minoritate, ci a majorității heterosexuale, care, prin acțiuni legislative și prin luări publice de poziție, trebuie să garanteze demnitatea acestei minorități, atât de hulită, temută și prigonită în decursul istoriei.

Deocamdată, într-un clasament larg al zonei europene (49 de țări, inclusiv Armenia, Azerbaidjan și Rusia), clasament privind respectarea drepturilor comunităților LGBT, România este pe locul 35. Prin anunțatul referendum, poziția României se va deteriora negreșit.

Homosexualitatea a fost doar foarte recent scoasă de pe lista afecțiunilor psihice (SUA 1973, OMS 1990, China 2001). Umanitatea este acum în fața unui alt examen, mult mai dificil decât decizia medicală: să-și schimbe mentalitatea cu care privește pe cei puțini care au nevoie de acceptarea și înțelegerea noastră.

 

Loading...
Comenteaza