Victimele atacurilor teroriste din Europa sunt un risc asumat de liderii continentului, o capitulare parțială în fața unui fenomen pe care speră să îl țină sub control.

Diverse denumiri de proiecte, unele cu scuza ”ajutorului social”, s-au tot adunat în dreptul unei campanii de decenii de transformări a orașelor mari din România după chipul și asemănarea compoziției sociale: ANL-uri, Prima Casă, ajutoare pentru afaceri, investitori, investiții masive în ”centrul istoric” etc.

Cum cei mai mulți se consideră creștini, se poate spune că, în Europa, creștinismul este mai mult decât viziune – este însuși mediul formării și referința fundamentală.

În calitatea noastră de mândră ființă cugetătoare avem, pe bună dreptate, oroare de moarte. Cu
toate acestea, o aducem o viața noastră în forme care de care mai oribile.

Ce-ai fi făcut dacă ai fi știut, în ianuarie 1990, că peste 25 de ani vei eșua dacă nu faci bișniță cu rulmenți și valută, nu te lipești de FSN chiar și în orașele unde „revoluția” a strâns o mână de activiști frustrați în biroul gol al „primului”, nu lauzi cu limbă de balenă emanații?

Problema nord-coreeană nu este, desigur, nouă. Amenințarea confruntării militare în Peninsula Coreeană persistă, cu fluctuațiile cunoscute de la un deceniu la altul, din 1953.