Jocurile înfierbântate ale copilăriei se deschideau adeseori prin definirea perimetrului conceptual, coborât parcă din tărâmul fanteziei: „ziceam că suntem…”, „ziceam că putem…”, „ziceam că avem…”…

„Ne mor sfinții pe pereți și în suflete" sunt cuvintele lui Constantin Noica din cartea sa „Pagini despre sufletul românesc", publicată în primă ediție în 1944.

Dacă cineva îşi mai punea întrebarea ce fel de viziune politică și ce valori culturale există oare în spatele contestării ordinii europene actuale, atunci modelul „strălucit" de om de stat care îl inspiră pe Viktor Orbán, nimeni altul decât amiralul Miklos Horthy, face lucrurile cât se poate de clare.

Ultimele şase luni au scos în fața dreptei românești doar ocazii să urce pe cal, reinventată, dar n-a nimerit șaua.

Dacă personaje precum Stănescu, Codrin sau Bădălău s-ar fi repezit să-l laude pe Mihai Tudose, eram convins că nominalizarea sa pentru funcția de premier e cea mai nefericită soluție.

Anul școlar s-a încheiat, elevii se înfruptă din deliciile vacanței. Dar agitația părinților în dezbaterea temelor fundamentale ale procesului de învățământ pare să continue la fel de înverșunată.