Parabola raţei

Parabola raţei
Una dintre cele mai spectaculoase evoluții de pe eșichierul politicii românești este pocăirea lui Liviu Dragnea.

Nu vă speriați, nu s-a pocăit din religia pe care a declarat-o atât de apăsat și care i-a adus voturi frumușele la ultimele alegeri. S-a pocăit din obsesia sa de a deveni jupânul absolut al României, prim-ministru cu veleități uriașe de a fi chiar următorul președinte al României. Dacă aveți o scăpare de memorie, amintiți-vă cât de „tare" și-a făcut debutul la putere Liviu Dragnea, cerând imperativ spălarea sa, pe orice cale, de păcatele săvârșite anterior și arătând pisica potolitului (oricum) președinte în funcție.

A fost nevoie de ieșirea masivă în stradă a românilor neinteresați de sordida politică dâmbovițeană, deci neduși la vot, pentru a bloca ordonanța iertării păcatelor, izvodită la ceas de noapte de juriști servili. „Nu-i nimic," a șoptit pe sub mustață jupânul, „ne descurcăm în parlament". Atâta doar că nici în parlament lucrurile nu au mers conform planului.

Copilul de casă Șerban Nicolae, făcut jurist tot peste noapte, a încercat să respecte ordinele venite de la partid, și să promoveze ca amendament la legea grațierii acele prevederi care ar fi putut să absolve de vină penalii și justițiabilii partidului. Acțiunea sa abruptă, reușită pe moment, a stârnit pe loc reacția palidă a partidelor din opoziție, dar și reacția vehementă a mass-media și a societății civile.

Șiret, Liviu Dragnea făcuse cu ceva vreme înainte un anunț public, prin care se dezicea de orice tentativă de a modifica legislația penală și de a promova o grațiere „cu dedicație". Probabil că planul era ca totul să apară drept acțiunea unui pion zelos, care e pe cont propriu, fără oblăduirea ierarhiei de partid.

Dacă ar fi reușit, ar fi avut probabil dreptul la pescuit gratis, pe viață, pe moșia dunăreană a jupânului. Cum nu a reușit și cum, probabil, Liviu Dragnea primise deja ceva atenționări oculte să-și potolească ambițiile, pionul Șerban Nicolae a trebuit sacrificat prin mazilire imediată. Desigur, lupta penalilor cu națiunea nu s-a încheiat, ea doar a trecut într-o nouă fază, în care evoluțiile sunt imprevizibile.

Marele mister în tot acest circ este aparenta cumințire a lui Liviu Dragnea, care nu mai urlă din toți bojocii, în spatele ușilor bine capitonate ale partidului, că el dorește să fie absolvit de vini. O explicație ar fi aceea că, având o remarcabilă inteligență practică, el a înțeles că obsesia sa aduce mai multe ponoase decât foloase.

PSD trăiește acum într-o adevărată beatitudine a succesului: victoria de la alegerile parlamentare a fost copleșitoare, opoziția este inexistentă, în teritoriu primăriile și consiliile județene sunt în majoritate în „posesia" sa. Cu alte cuvinte, banii națiunii se strâng în mâinile PSD, prin guvernul care strânge un buget cărpănos, și sunt cu generozitate distribuiți către județele și primăriile „prietene", de unde banii ajung în buzunarele potrivite.

Că acești bani ajung exact acolo unde trebuie (adică în teșchereaua îmbogățiților de partid) este mai mult decât limpede, iar cel mai bun exemplu în acest sens este chiar „principialul" Liviu Dragnea. El este o „bestie politică", om care, de pe trambulina celui mai sărac și mai neînsemnat județ al României, s-a lansat până în sferele cele mai înalte ale politicii dâmbovițene.

În drum, el s-a folosit de privilegiile specifice domeniului pentru a acumula, pe căi a căror legitimitate este foarte greu de probat, o avere a cărei întindere poate nici el n-o mai știe. În acel județ sărac, cu economia întemeiată pe agricultura de subzistență și pe asistența socială, singura sursă grasă de câștig era banul public, mai ales că cu greu îți poate cere cineva socoteală; iar banul public nu poate fi jefuit cu acoperire decât prin prestații supraevaluate sau fanteziste.

Afirmația aceasta se susține prin aceea că celebra de-acum firmă Tel Drum a făcut doar lucrări din bani publici, care ar trebui în principiu să fie atenți drămuiți, și a reușit să acumuleze proprietăți nenumărate: imobile, terenuri, păduri.

Nimic nu este pe numele lui Liviu Dragnea, însă în jurul lui colcăie o plevușcă numeroasă de foști colegi, prieteni, șoferi (de mătuși încă nu am aflat...) care sunt, pasămite, putrezi de bogați, care fac spectaculoase tranzacții imobiliare, inclusiv în Brazilia, și pe urmă ajung să se sinucidă într-o toaletă de avion. A, să nu uităm pe beizadeaua Dragnea, important om de afaceri teleormănean, mare specialist în creșterea porcilor pe subvenții de la stat.

Aceasta este marea miză a „cumințirii " lui Dragnea. El a înțeles că insistând asupra unui subiect care dă urticarie opiniei publice, insistând concomitent pe ambiția sa de a fi jupânul absolut al României, el pune în pericol două lucruri dragi. Primul este mașina partidului de tocare a banului public pe tot felul de căi, dar negreșit cu dedicație pentru buzunarele „care este". Al doilea este uriașa sa avere personală, obținută pe căi dubioase și deținută cu precădere prin interpuși, deci fragilă și atacabilă.

Fragilă și atacabilă este întreaga sa situație. Fiindcă înțelepciunea populară spune: „Dacă te miști ca o rață, dacă măcăni ca o rață, ești o rață". În consecință, „Dacă te miști ca un hoț, dacă vorbești ca un hoț, ești un hoț".

Loading...
Etichete
Comenteaza