Pod peste Atlantic

Pod peste Atlantic
Vizita americană a președintelui Iohannis a fost un succes atât de neașteptat, încât trebuie neapărat să-i acordăm atenția cuvenită.

Se cuvine să remarcăm că această vizită s-a petrecut într-un context mondial și național dintre cele mai tensionate. Pe plan mondial, terorismul se intensifică puternic, parcă stimulat de presiunea pusă asupra fragilei alcătuiri cvasi-statale a ISIS. Chiar dacă o țintă predilectă a terorismului a rămas prospera și fragila Europă, constatăm că otrava sa perfidă a ajuns până în îndepărtatul Filipine. Mai nou, teroarea a devenit activitate de stat, prin prestațiile Coreei de Nord și, surprinzător, a micului Qatar, care este acum ținta atacurilor fraților săi arabi. China afișează apucături hegemonice, cu precădere în aglomerata Mare a Chinei de Sud, Rusia nu pare dispusă să mai facă nicio concesie în sfera sa apropiată de interes. Desigur, această situație face ca Imperiul Dungat să-și urmărească cu și mai multă înverșunare planul secular de subminare a puterii Imperiului Roșu, punând, cu un drum, o presiune fără precedent asupra mărunților săi aliați din NATO. Aliați care au și ei mândria lor; în definitiv, sângele care curge în venele americanilor a fost izvodit în Lumea Veche, fapt care ar necesita o minimă reverență...

Vehemența cu care președintele Trump a cerut (arătându-și hotărârea îmbrâncind pe prim-ministrul muntenegrean!) creșterea cheltuielilor militare ale statelor membre NATO a dus la o răcire fără precedent a relațiilor dintre partenerii trans-atlantici. Europa a înțeles că trebuie să facă eforturi pentru a-și asigura prin efort propriu, chiar fără ajutor american, problemele de securitate. În timp ce președintele Iohannis se afla în SUA, Comisia Europeană făcea publice mai multe variante luate în calcul pentru asigurarea securității Uniunii Europene, acolo figurând inclusiv opțiunea de a renunța la ajutorul vărului de peste ocean. Și, dintr-o dată, vizita președintelui român a căpătat o importanță crucială, fiindcă felul în care urma să se desfășoare și să se finalizeze această vizită devenea un indicator limpede al felului în care vor evolua relațiile transatlantice.

În mod clar, blazonul României a fost intens lustruit, ea fiind prima țară din frontul pe care SUA îl întrețin în jurul Rusiei care se bucură de primirea cu onoruri depline la Casa Albă. Este o răsplată pentru constanța arătată de România în alinierea la standardele euroatlantice, precum și în promovarea Parteneriatului Strategic cu SUA, evoluție relativ recentă, dar de mare consistență. Alegerea României este o mișcare inteligentă a diplomației americane: România este un partener cu un angajament exemplar (trupele trimise în Afghanistan sunt mărturie acestui fapt), nu are o atitudine virulentă față de Rusia (ca Polonia), nu are ezitări în angajamente sau vagi simpatii pro-ruse (precum Cehia, Ungaria, Bulgaria).
Președintele Iohannis a excelat prin poziția sa politică echilibrată, extrem de corectă. Nu a uitat să precizeze că România este parte a Uniunii Europene și că apărarea funcționalității NATO este un subiect de maximă importanță pentru echilibrul geostrategic mondial. Totodată, în contextul reușitei vizite la Casa Albă, a fost smulsă președintelui Trump declarația pe care întreaga Europă o aștepta cu înfrigurare, anume angajamentul în asumarea articolului 5 al Tratatului NATO, cel care include clauza de apărare comună în fața oricărui agresor. Și toate acestea, desigur, fără a uita impecabila prezentare personală a președintelui Iohannis, care i-a făcut pe unii internauți să glumească, dorindu-și ca el să fie cel care reprezintă SUA sau măcar să-i dea lecții de engleză lui Trump...

Strălucirea blazonului românesc crește și prin importanța pe care țara noastră o capătă în complicatul viespar politic european. Iohannis este primul om de stat european către care colericul Trump nu s-a burzuluit. Dimpotrivă, comportamentul său a fost decent, deferent și respectuos. Probabil că aceasta va fi întrebarea pe care i-o vor pune lu Iohannis atât Merkel, cât și Macron: „Ce-ai făcut de l-ai îmblânzit în asemenea hal?" Răspunsul logic ar putea fi acesta: „Ne-am văzut de treabă. Înainte de întâlnire".

Adevărul este că Europa are nevoie de brațul brut, dar musculos, al Americii. Dar Europa este departe de a funcționa ca un bloc unitar, cu priorități clar desenate și acțiuni concertate. Germania are o agendă
personală, care include și relații pragmatice cu Rusia; Franța nu-i înghite pe americani, lucru știut de pe vremea generalului de Gaulle; Marea Britanie votează doar cu americanii, neglijând interesele europene. Restul nu contează: fie că sunt neinteresanți din punct de vedere militar sau geostrategic, fie nu sunt destul de implicați în dezvoltarea propriilor armate, fie au poziții politice ambigue sau chiar duplicitare.

În acest context, România devine un reper european deloc neglijabil, prin eforturile făcute pe linie militară, prin serviciile aduse NATO, prin poziția politică lipsită de echivoc. A, să nu uităm un alt capitol în care România se face remarcată cu tărie, fiind intens lăudată: lupta anticorupție, subiect amintit foarte apăsat de președintele Trump. Care a și precizat că este la curent cu tot ce se petrece pe la noi.

Așa că o întrebare îmi înflorește pe buze: câtă îndrăzneală nesimțită vor mai avea cei care luptă împotriva legii, căutând să scape de răspundere pe toți acei justițiabili și penali cocoțați în fruntea partidelor lor și în felurite poziții de conducere?
O Românie puternică are nevoie de oameni curați.

 

 

Loading...
Etichete
Comenteaza