Prinţ şi cerşetori

Prinţ şi cerşetori
ARD-iştii (sau cum li s-o fi spunând) au comis o mare măgărie şi sunt mândri de ea.
În colegiul senatorial unde candidează Dan Voiculescu, a fost desemnat Iulian Crăciun, un tip admirabil, din ce înţeleg, cu o minte sclipitoare, o ascensiune profesională şi socială remarcabilă şi cu o dizabilitate fizică severă, dobândită din cauza unei atrofii spinale musculare juvenile. Îi doresc mult succes. Totuşi...

1. Marii bărbaţi de partid şi de stat ai PDL & co. şi-au rezervat locuri călduţe în viitorul parlament după ce au bătut palma pentru un blat reciproc avantajos cu adversarii USL-işti. Liderii mari ai partidelor nu se calcă pe coadă în niciun colegiu şi, cum dl. Voiculescu avea nevoie de imunitate încă măcar un mandat, şi-a antamat un locşor liniştit în moşia prietenului Piedone, ca să aibă pace. Şefii ARD ştiau foarte bine cât de mici sunt şansele să fie bătut candidatul PC în acel colegiu, iar trimiterea lui Iulian Crăciun la luptă tocmai acolo, cu toate asigurările că va fi sprijinit, nu face parte decât dintr-o scandaloasă butaforie electorală.

2. Cezar Preda, deunăzi pe la televizor: „Cine va avea curajul să atace un asemenea om?" Care vasăzică alegerea d-lui. Crăciun nu are nimic de-a face cu calităţile sale, ci a fost o soluţie de avarie pentru ca bătăuşii din platourile de televiziune să nu-i mai murdărească sub centură pe neprihăniţii candidaţi ARD, iar Creţuleasca (sau Dana Grecu, dacă preferaţi) să nu le mai sară cu acutele la beregată când s-o mai nimeri cu vreunul în aceeaşi încăpere. Iar acest tratament preferenţial de care s-ar bucura dl. Crăciun nu ar avea nicio legătură cu calităţile sale intelectuale sau de lider, nici cu umorul fin cu care îşi condimentează discursul, nici cu viziunea cu care intră în politică, ci cu nenorocirea de a se fi născut paraplegic. Dintr-un anteprenor apreciat de toţi cei cu care a intrat în contact până acum, în doar câteva zile de la lansarea candidaturilor ARD l-a transformat prin uneltele marketingului electoral pe dl. Crăciun într-un handicapat cerşetor de voturi. Cu fiecare prilej, inclusiv în publicaţia de casă (Evenimentul Zilei, fie-i ţărâna uşoară!), dizabilitatea îi este exploatată inadmisibil, cu scopul de a para orice germen de atac politic la adresa partidului care îl aruncă în luptă. Este semnul unei laşităţi intolerabile şi a unei lipse de respect atât pentru dl. Crăciun şi orice persoană cu orice dizabilităţi, cât şi faţă de electorat. În rest, dorinţa (probabil) sinceră a candidatului de a-l mătura din viaţa politică pentru cel puţin 4 ani pe cel mai toxic produs al ultimilor ani este admirabilă şi demnă de aplaudat, dar nu scuză imoralitatea ARD şi a liderilor săi.

3. Povestea lui Iulian Crăciun este cu adevărat fabuloasă, demnă de un scenariu de film inspiraţional făcut la Hollywood. „Încă de la începutul vieţii i s-a spus mamei mele că n-am să trăiesc prea mult. Ba mai mult, i s-au sugerat diverse soluţii ca să scape de «problemă». Educaţia am început-o cu o altă piedică. Prima învăţătoare mi-a zis că n-am ce căuta să învăţ într-o şcoală normală", povesteşte chiar el dificultăţile unei copilării marcate de boala ereditară. Mai departe: „4 ani de zile mi-am rostogolit căruţul să merg la cursurile Liceului Mihai Viteazul din Ploieşti, ca mai apoi roţile să-mi fie direcţionate spre Facultatea de Electronică din Universitatea Bucureşti, pasionat fiind de chestii electronice. Fiindu-mi la îndemână o tastatură, am învăţat să programez. În timp, am devenit expert IT şi (...) mi-am făcut propria firma de dezvoltare web şi programare, pe care o conduc de câţiva ani buni de zile. Am lucrat pentru mulţi clienţi, dar cea mai mare satisfacţie am avut-o când au venit rezultatele - printre altele, am creat primul sistem de rezervări online din România."

Din punctul de vedere al reuşitelor profesionale în viaţă, cu toate resursele limitate şi destinul potrivnic, diferenţele sunt enorme între dl. Crăciun şi alte destine „pilduitoare" care ne sunt vândute de către partide şi presa lor de casă, de tipul învăţătoarea grevistă Anghel şi electricianul sinucigaş Sobaru. Cei doi sunt nişte răzvrătiţi care au făcut negoţ cu propria revoltă, ajungând să şi-o vândă cu ridicata politicienilor interesaţi. Astăzi, d-na. Anghel s-a trezit unsă candidat, în timp ce dl. Sobaru pesemne încă nu oferea indiciile suficiente că a înţeles pe deplin târgul: servilism contra mandat. Prin urmare, între cele două categorii de eroi propuşi de partide, diferenţa este că eroul ARD are o poveste cu adevărat eroică, în vreme ce d-na. Anghel ar trebui să meargă mai degrabă să se caute la mansardă şi să-şi întrerupă parcursul de „Pasionaria" închipuită. Însă diferenţele dispar de îndată ce privim spre blocurile politice care îi trimit în lupta electorală: nicio diferenţă, acelaşi cinism şi prevalenţă a numerelor în faţa oamenilor.

4. Admit că este posibil să fi exagerat, să fi comis un proces de intenţie la adresa ARD şi să fi minimalizat valoarea de viitor om politic a d-lui. Crăciun. Dar, uitându-mă pe site-ul de campanie al candidatului nu am găsit un program politic, ci doar o serie de îndemnuri inspiraţionale pornite de la sloganul „Nu există «Nu se poate»", ilustrat din plin cu aspecte din viaţa sa. Iertaţi-mă, îmi dau seama că unii candidaţi şi partidele lor au o imagine complet falsă despre ceea ce este un mandat de parlamentar. Acesta nu este:
- Un scop în sine, ci un mijloc. Este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, pentru ca demersul mai amplu al unui om politic, de a crea substanţă legislativă în beneficiul celor pe care îi reprezintă, să fie încununat de succes.
- Un premiu la concursuri stupide organizate de viaţă: cel mai năpăstuit antreprenor român, cel mai ratat fotomodel devenit preşedinte de cameră a parlamentului, cele mai răsfăţate beizadele, cel mai bogat şi sinistru securist ajuns patron media, cei mai penali candidaţi tremurând ca varga la ideea că ar putea ajunge colegi de celulă cu El Însuşi etc.
- O mare realizare, decât în măsura în care ai în minte un plan şi simţi că, în toată acea menajerie de şacali, vei reuşi să ţi-l îndeplineşti chiar şi parţial.
De pildă, s-ar putea ca, dacă va ajunge parlamentar, dl. Crăciun să sufere o cumplită dezamăgire, constatând nu doar că se află în opoziţie şi nu are vreo şansă să-şi vadă eventualele proiecte ajunse legi, ci nici măcar colegii săi de partid nu-l mai sprijină, invitându-l să se mai calmeze cu iniţiativele şi să facă mai multă muncă de partid de opoziţie, adică gălăgie şi sabotaj, că până la urmă vor veni şi câştigurile personale: mai o companie care vrea un amendament prin vreo lege şi are nevoie de încă nişte voturi, mai o posibilitate de traseism contra mălai, mai un mic trafic de influenţă pe lângă un judecător slab de înger, mai un contract de consultanţă pentru datul din urechi de două ori pe lângă cine trebuie. Nu-ţi face griji prea mari, bobocule, e drept că nu mănâncă gura noastră în opoziţie cât ar mânca la putere, dar nici nu crăpăm de foame.

De când am aflat, mă tot întreb ce-l mână în luptă, ce îşi imaginează că poate obţine din această candidatură aproape lipsită de şanse de reuşită. Probabil că este doar speranţa sinceră că ar putea contribui şi el la un viitor mai prosper. O candoare nejucată pe care ARD-ul a luat-o pe gratis şi o vinde ca pe o gogoaşă, într-un gest colectiv de o uriaşă neruşinare.

 

Loading...
Etichete
Comenteaza