Retorică şi crimă

Retorică şi crimă
Ce legături există între discursul public şi violenţa socială? Mii de păsări moarte au căzut din cer în ultimele zile pe tot mapamondul, din Statele Unite până în Noua Zeelandă, din România până în Scandinavia.
Nu s-a stabilit încă o cauză unică a acestei hecatombe păsăreşti. Dacă în America de Nord au fost invocate petardele ca posibile arme de distrugere în masă a populaţiei aviare, în România e de vină borhotul de struguri, adică obşteasca beţie care, iată, nu iartă nici graurii autohtoni. Aşteptându-i pe ornitologi să-şi reconcilieze opiniile, să ne îndreptăm puţin atenţia spre un domeniu mai familiar, mai uman: atrocităţile comise de semenii noştri unii împotriva celorlalţi.

Acest an nou, al iepurelui de metal în zodiacul chinezesc, a debutat şi pe meleagul nostru blând cu o suită de crime oribile şi complicate. Acestea s-au perindat febril pe micile ecrane, impulsionând cu exuberanţă audienţele tv atât de obosite de logoreea sumbră şi ineptă a politicienilor. A fost un festival al monştrilor emanaţi de un psihism colectiv tot mai traumatizat de absenţa supapelor de deversare a toxicităţii induse de polarizarea radicală politică şi socială. Oameni în vârstă căsăpiţi sau violaţi cu abandonul frivolităţii, la Cernavodă şi în Argeş, femeie înjunghiată de un coleg de servici, în plină zi, la Cugir, cadavru ciopârţit, aruncat la gunoi în Lugoj. Tragismul acestor episoade a fost mascat de simpozionul frenetic al criminaliştilor, deveniţi vedetele zilei cu analiza detaliilor morbide şi clinice. Adăugaţi la asta prestaţia lubrică a numerologilor şi astrologilor somaţi să dezlege enigma VIP-urilor damnate de accidente la schi şi pancreatite acute şi aveţi reţeta abulică şi pitorească a disonanţei cognitive naţionale.

În grila unui sociologism mai vulgar ecuaţia este destul de simplă: accentuarea disperării cauzate de pauperizare crescândă duce la exacerbarea violenţei. Este o explicaţie justă pentru variaţia statistică. Calitativ vorbind însă, impulsul distructiv în societatea românească poate lua forme bizare, abjecte şi auto-devoratoare datorită secetei de soluţii civice, morale, spirituale care să canalizeze rezistenţa societăţii civile în faţa tăvălugului maladiilor sistemului politic şi economic. Pe fondul mioritic desacralizat, spiritul pacifist, inocent şi smerit al românilor este canibalizat de absenţa solidarităţii şi eroziunea empatiei. Această discordie este întreţinută de gâlceava sterilă şi nesfârşită a politicienilor fără viziune şi fără darul serviciului public. Într-o naţiune orfană erupţia ici şi colo a psihozei criminale este reversul malefic al revoltei şi al nesupunerii civile faţă de un sistem profund corupt.

Tumultul tabloid a fost bine acompaniat de comedia grotescă a liderilor. Însuşi Tribunul s-a dat în petec. Dincolo de ilaritate, am fost martorii unui act jalnic şi revoltător. CVT, preşedintele PRM, ajuns în Parlamentul European pe valul infracţiunii cu iz mesianic, a fost un luptător asiduu împotriva tuturor corupţiilor şi mafiilor neamului. Mai multe decenii a fost prim-bufonul Puterii şi delator cronic. De 20 de ani este şi saltimbancul Democraţiei şi material didactic pentru studiul psiho-patologiei politice. În 4 ianuarie s-a aprins rău la lingurică, şi şi-a revărsat umorile şi urdorile împotriva unei biete femei, care reprezenta Legea şi Statul. În locul felcerilor şi al cămăşii de forţă, l-au aşteptat, ca de obicei, camerele de luat vederi. Criza de nervi a continuat în direct chiar şi după administrarea calmantelor. Femeia tenace a rezistat însă valului de invective, insulte scuipate de un om bolnav şi legitimate mediatic şi a reuşit în final să execute o sentinţă judecătorească. Într-o ilustrare de manual a sociopatiei virulente, marele om cu nervii în pioneze şi-a pus mâna în ghips după o săptămână, declarând că se simte ca un zimbru de oţel şi că el a încercat s-o exorcizeze cu agheasmă pe “şomâldoacă”.

Avocaţii fariseici şi comentatorii TV zâmbesc subţire, netrecându-le nici o clipă prin minte că femeia aceea ar putea fi sora sau mama lor. Dar şi bietul Vadim este un semen suferind care are nevoie de toată compasiunea şi grija de care a fost probabil privat în perioada formativă. Un alt cetăţean cu o copilărie nefericită este preşedintele Băsescu, maestru suveran al inoculării veninului aluziv şi resentimentar în discursul public românesc. Se lansează în fantezii zoo când îi descrie pe liderii noii coaliţii de opoziţie drept felix şi porumbacu. Cred că mesajul prezidenţial nu se cala neapărat pe reactivarea obsesiei securiste, unde e şi el vulnerabil, ci doar voia să-i amintească cu gingăşie rivalului său că motanii mănâncă zburătoare. Acid, Crin insensibil la tandreţurile prezidenţiale a sărit la beregată cu apelativul “slujnică mahalagioaică” dovedindu-se astfel necurtenitor cu o parte a electoratului de stânga.

La americani e şi nu e ca la noi. Iepuraşii lor sunt mai sexy, dar şi mai siniştri, ca cel care l-a atacat odată pe fostul preşedinte Jimmy Carter la pescuit. Sâmbătă a avut loc un tragic masacru în Arizona. Printre victime se află şi o membră a Congresului. Făptaşul este un bolnav mintal, influenţat însă, se spune, de “retorica eliminaţionistă a extremei drepte la radio şi TV”. MSNBC, de stânga, ia în tărbacă vrăjitoria şi flacăra violet de la Dunărea albastră. Habar n-au ei cât de groasă e marea paranghelie a aburelii portocalii.

Mihai HUREZEANU


Loading...
Comenteaza