România plânge. Trist fără Dumitru Fărcaș

România plânge. Trist fără Dumitru Fărcaș

...Sunt atât de multe școli, case, dispensare, cămine de bătrâni sau plantații de viță de vie în Transilvania unde „Mitruț” era chemat să cânte imediat după ce preotul sfințea locul, încât pământul ardelenilor rămâne pe vecie descântat de taragotul său.

Veneau gospodari din toată comunitatea, de toate felurile. „Mitruț” cânta despre Ardeal, iar maghiarilor le curgeau lacrimile pe obraji. Apoi se pupau cu românii. Apoi cântau împreună. Căci „Mitruț” avea un dar special de la Dumnezeu, acela de a scoate din inima oricui, din cotlonul ascuns, nevoia de pace și iubire.

Nu știa să urască. Nu știa ce-i aia. Nu știa decât să smulgă din măruntaiele pământului urmele pașilor lui Dumnezeu, să le spele de colb, să le arate oamenilor. Apoi să le cânte. Când plângea „Mitruț” se cutremurau copacii și văile. Așa de tare l-au iubit.

Acum e tare trist fără el. Nu reușim încă să ne bucurăm de plecarea celor dragi la cele veșnice, căci nu suntem pregătiți să rămânem tot mai singuri. Ne avem, însă, unii pe alții, suntem ca niște pui zgribuliți care încă n-au devenit înțelepți. Mergi în pace, „Mitruț”!

Loading...
Comenteaza