Fostul rector al UMF Cluj ameninţă cu demisia din Senatul universităţii. Este revoltat de susţinerea ministrului "pamblică"

Fostul rector al UMF Cluj ameninţă cu demisia din Senatul universităţii. Este revoltat de susţinerea ministrului
Profesorul clujean Constantin Ciuce, fost rector al Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj, a criticat în termeni duri scrisoarea rectorilor de susţinere pentru noul ministru al Educaţiei şi a ameninţat că îşi dă demisia din senatul universitatii, dacă rectorul UMF nu îşi retrage semnătura.

"Imposibilitatea de a te exprima corect în limba română ar trebui să fie o barieră de netrecut pentru oricare dintre profesiile ce implică activitate didactică, de la grădiniță la universitate. Cu atât mai mult pentru cadrele didactice ajunse în vârful piramidei universitare.

Citind scrisoarea de susținere a domnului Valentin Popa, în funcția de ministru al Educației, semnată de către rectori, mă întreb unde este demnitatea acestora și ce transmit, prin atitudinea de solidaritate comunității academice și generațiilor de actuali și posibili studenți?

Când au decis să semneze scrisoarea de solidaritate, rectorii nu au putut să o facă în nume propriu, pentru că poziția lor publică este strâns legată de imaginea universității pe care o conduc. Senatele universităților implicate au ceva de spus?

Regret să constat că nici UMF Iuliu Hațieganu nu face excepție de la ceea ce aș putea numi, cu tristețe, confirmarea la cel mai înalt nivel a degradării școlii românești. Dacă rectorul UMF Iuliu Hațieganu nu își retrage semnătura de pe scrisoarea de susținere, îmi voi da demisia din senatul universității", a scris pe Facebook, profesorul Constantin Ciuce, membru în Senatul universităţii şi fost rector al instituţiei.

Ciuce a ataşat şi un filmuleţ de pe youtube cu greşeli de exprimare ale candidatului pentru funcţia de ministru al Educaţiei, pe care îl publicăm şi noi.

Reamintim că Alexandru Irimie, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţiegan" din Cluj a semnat şi el alături de alţi cinci rectori din Cluj o scrisoare deschisă pentru susţinerea lui Valentin Popa, rectorul Universităţii din Suceava, în funcţia de ministru al Educaţiei.

În ultimele zile în mediul online şi în mass media au apărut foarte multe critici la adresa viitorului ministru al Educaţiei, fiind relatate greşeli flagrante de exprimare ale acestuia în diverse intervenţii publice. Ulterior s-au înteţit şi observaţiile critice faţă de rectorii universităţilor din ţară care au semnat pentru susţinerea lui Valentin Popa.

Loading...
Comenteaza