Ambasadorul Franţei: "La Cluj există un pol universitar foarte important mai ales pentru studiile de medicină"

Ambasadorul Franţei: "La Cluj există un pol universitar foarte important mai ales pentru studiile de medicină"

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, a participat, miercuri, la Cluj-Napoca, la inaugurarea unui seminar dedicat integrării studenţilor internaţionali de la secţiile engleză şi franceză.

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, consideră că la Cluj există un pol universitar important pentru studiile de medicină, acesta fiind motivul pentru care tinerii francezi sunt atraşi de învăţământul superior din acest oraş.

"La Cluj există un pol universitar foarte important mai ales pentru studiile de medicină - medicină generală, farmacie şi stomatologie - şi iată de ce Clujul atrage studenţii francezi, lucru de care suntem foarte bucuroşi. După cum ştiţi, în Uniunea Europeană există un sistem de echivalare a studiilor, prin urmare studenţii care îşi fac studiile într-o universitate din Uniunea Europeană pot să exerseze în altă ţară europeană", a declarat Michele Ramis.

Potrivit diplomatului francez, ţara sa se află în prezent într-un proces de reformă a studiilor medicale.

"Acest lucru se întâmplă pentru că sistemul de studii medicale nu mai era adaptat realităţii de astăzi. Această limitare artificială a numărului de studenţi a dus de-a lungul anilor la această tendinţă a anumitor studenţi de a-şi face studiile în alte ţări, aşa cum este România. Şi aceşti studenţi, în acest fel, au putut să beneficieze de studii de foarte bună calitate în străinătate pentru ca apoi să se întoarcă în Franţa şi să exerseze în bune condiţii", a spus diplomatul francez.

Studenţii internaţionali care vor urma din acest an cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca beneficiază în aceste zile de un seminar în cadrul căruia li se vor da informaţii care să îi ajute să se acomodeze în România, au informat reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior.

Activităţile seminarului se adresează studenţilor admişi în anul I la secţiile cu predare în limbi străine de la Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie.

La UMF Cluj studiază cea mai mare comunitate de tineri francofoni din România, care numără peste o mie de membri provenind din Franţa, dar şi din ţările vorbitoare de limbă franceză, precum Tunis sau Alger.

Programul cuprinde o zi a porţilor deschise cu vizita Universităţii de Medicină şi Farmacie, o vizită ghidată o oraşului, întâlniri cu decanii facultăţilor, ateliere de iniţiere în limba română şi de introducere în cultura românească, dar şi sesiuni administrative, în cadrul cărora studenţii vor primi informaţii despre permisul de şedere, respectiv înregistrarea rezidenţei pe teritoriul României, despre asigurarea locuinţei, despre sistemul de sănătate din România, precum şi alte informaţii utile. 

Loading...
Comenteaza