Ce a păţit elevul din Cluj care i-a trimis jucării sexuale profesoarei

Ce a păţit elevul din Cluj care i-a trimis jucării sexuale profesoarei

Comisia constituită la nivelul Liceului Teoretic Pavel Dan Câmpia Turzii a finalizat ancheta internă în cazul profesoarei care a reclamat că a fost hărţuită după ce câţiva elevi i-au trimis un colet cu jucării sexuale.

Elevul de la Liceul Teoretic Pavel Dan, din Câmpia Turzii, care a comandat pentru o profesoară de limba română colete cu obiecte sexuale a fost sancţionat alături de alţi patru elevi, care fie au asistat la comandă, fie au povestit despre incident.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Amalia Gurzău, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că în sarcina elevului s-a reţinut de către comisia de anchetă de la liceu comportamentul jignitor la adresa profesoarei respective şi încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare prevăzute de statutul elevului şi regulamentelor şcolare.

„Comisia de verificare constituită la nivelul liceului a finalizat ancheta internă în cazul profesoarei de limba şi literatura română, care a reclamat că a fost hărţuită, şi a aplicat mai multe sancţiuni în conformitate cu faptele constatate şi cu regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ.

În raportul comisiei se arată că a fost aplicată o mustrare scrisă, însoţită de scăderea notei la purtare la 7,00 pentru unul dintre elevii de clasa XII-a. Acestuia i s-a reţinut comportamentul jignitor la adresa profesoarei respective şi încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare prevăzute de statutul elevului şi regulamentelor şcolare”, a spus Gurzău.

Potrivit acesteia, un alt elev de clasa a XII-a, care a asista în momentul comenzilor făcute de pe internet, a primit tot mustrare scrisă şi nota 8,00 la purtare, iar alţi trei colegi, care au divulgat informaţii pe internet, au fost sancţionaţi cu observaţie individuală pentru folosirea telefonului mobil în timpul orelor de curs.

În paralel, continuă ancheta declanşată de Poliţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în acest caz. O profesoară de limba română a depus plângere la Poliţie pentru hărţuire, după ce a primit mai multe colete, comandate prin internet, unele conţinând obiecte sexuale.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Pompaş, declara că se fac cercetări în acest caz sub coordonarea unui procuror de la Tribunalul Cluj. La rândul său, şeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus, declara că o anchetă a fost declanşată şi la Liceul Teoretic Pavel Dan, unde predă profesoara de limba română.

”A primit nişte colete comandate prin internet, într-unul era o carte de gramatică, dar a primit şi altele cu obiecte de la sex shop. Vinovaţi de trimiterea coletelor ar fi doi elevi ai liceului. Aşteptăm finalizarea anchetelor, de la liceu şi de la poliţie”, spunea Cuibus.

Surse judiciare afirmau că profesoara a primit patru colete, dintre care unul conţinea un vibrator, comandate de către un elev de clasa a XII-a, care a fost citat la poliţie împreună cu părinţii, pentru a da explicaţii.

Loading...
Comenteaza