Cresc taxele de şcolarizare la UBB. 8.500 de locuri bugetate şi şapte specializări noi pentru 2017

Cresc taxele de şcolarizare la UBB. 8.500 de locuri bugetate şi şapte specializări noi pentru 2017
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a anunţat că taxele de înscriere şi cele de şcolarizare la o serie de facultăţi au crescut cu până la 15%, ceea ce face ca bătaia pe locurile bugetate, adică cele plătite de stat, să fie şi mai aprigă.

"Nu vrem să creştem numărul total de studenţi înscrişi la programele oferite de UBB. Ne interesează, mai curând, păstrarea calităţii studiilor. Din lipsă de cadre didactice, nu putem accepta mai mulţi studenţi", a declarat luni rectorul UBB, Ioan-Aurel Pop, într-o conferinţă de presă în care instituţia şi-a făcut publică oferta educaţională.

El a precizat că o serie de facultăţi au majorat taxele de înscriere şi de şcolarizare, însă a dat asigurări că majorările nu trec de plafonul de 15%.

Cea mai mare universitate din Cluj scoate la concurs, pentru anul universitar 2017-2018, 4.947 de locuri bugetate la nivel de licenţă şi peste 9.200 de locuri în regim cu taxă. La nivel de master, UBB pune la dispoziţia absolvenţilor 3.595 de locuri la buget şi peste 6.600 de locuri cu taxă. De asemenea, tinerii care vor opta pentru învăţământul la distanţă au acces la 2.650 de locuri la nivel de licenţă, respectiv 900 de locuri la nivel de master.

Pentru anul universitar 2017/2018, UBB are în ofertă şapte noi specializări noi, în diferite limbi:
• la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, specializarea management şi audit de mediu (limba română), respectiv ingineria calităţii, sănătăţii, securităţii şi a mediului (română)
• la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, specializarea pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (germană)
• la Facultatea de Studii Europene, specializarea relaţii internaţionale şi studii americane (limba engleză), relaţii internaţionale şi studii asiatice (limba română), respectiv Relaţii internaţionale şi diplomaţie în afaceri (română)
• la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, specializarea administraţie publică (maghiară)

Aceste specializări vor fi disponibile după publicarea lor în Monitorul Oficial, unde au fost deja publicate două noi programe de master ale UBB:
• La Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, specializarea managementul resurselor umane şi sociologia organizaţiilor
• La Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, specializarea managementul resurselor umane în sectorul public.

Examenele de admiterea pentru anul universitar 2017/2018 au loc în perioada 12-31 iulie.

 

Cămin nou în Hasdeu

La solicitarea ZIUA de Cluj, rectorul UBB a precizat că este la curent cu numărul redus de locuri în căminele pentru studenţi. În acest context, a anunţat că administraţia universităţii a primit aprobare pentru construirea unui nou cămin, cu parter şi patru etaje, în complexul studenţesc Hasdeu. „Lucrările se află abia în stadiul studiilor de fezabilitate", a declarat Ioan-Aurel Pop. Banii vor veni de la Ministerul Educaţiei.

Nicolae MITIŞ

Loading...
Comenteaza