Elevii clujeni care au obținut nota 10 la evaluarea națională vor fi premiați de consiliul județean

Elevii clujeni care au obținut nota 10 la evaluarea națională vor fi premiați de consiliul județean
| Foto: Consiliul Judeţean

Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj a anunțat faptul că va premia cu bani elevii clujeni care au obținut nota 10 la evaluarea națională. Ceremonia publică va avea loc la sediul forului administrativ județean, la o dată ce va fi anunțată ulterior.

,,Acești tineri valoroși ai Clujului merită toată aprecierea noastră întrucât, prin performanțele obținute, aduc cinste atât județului, cât și învățământului clujean. Adevărate modele, aceștia au dovedit, alături de dascălii și părinții care le-au îndrumat pașii, că prin muncă susținută, ambiție și determinare se poate atinge acest ideal”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Atât cei 13 absolvenți care au promovat probele de la evaluare cu nota 10,00, cât și cei care vor obține acest rezultat la finalul perioadei de contestații, ca urmare a reevaluării lucrărilor, vor primi pe lângă diplomele de excelență și o sumă de bani oferită de CJ în semn de recunoaștere și apreciere a performanței obținute.

Cei mai mulţi elevi de 10,00 (3) sunt de la Liceul Teoretic Avram Iancu, urmaţi de cei de la Liceul Teoretic Elf şi Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu (2). Doi elevi din judeţ, mai exact din Gherla şi Aghireşu Fabrici, au obţinut de asemenea media maximă. 

Loading...
Comenteaza